Monahul Marcu Dumitrescu – despre iertare și puterea harului lui Dumnezeu

„Numai harul ne poate salva şi ajuta. Eu am greşit, ca toată lumea; mai mult sau mai puţin. Dar mă mustra conştiinţa foarte tare la un moment dat. Ce-i cu mine, îmi ziceam? Am căzut plângând la Dumnezeu şi la Maica Domnului: «Doamne, ajută-ma ca să mă îndreptez!» Şi-atunci vine harul.”

Ne spunea Părintele Marcu: „Fiind în închisoare, eu mă retrăgeam într-un colţ al celulei şi le ziceam celorlalţi: «Iertaţi-mă, eu am obligaţiile mele de călugăr», şi îmi făceam acolo rânduielile mele”.

Odată, l-au întrebat ucenicii: „Dar noi ce-o să facem, Părinte Marcu, dacă va veni vreo prigoană?”. Părintele a răspuns: „Acolo, pentru fiecare, puterea harului şi credinţa lui învinge. Spun Sfinţii Părinţi că numai harul lui Dumnezeu este cel care te poate întări. Nici eu nu puteam să rezist prin toate încercările prin care am trecut în atâţia ani, dacă nu mă ajuta Dumnezeu. Îmi spuneam eu, mie: «Şi tu poţi cădea, dacă nu te ajută harul»”.

Spunea odată Părintele Marcu: „Numai harul ne poate salva şi ajuta. Eu am greşit, ca toată lumea; mai mult sau mai puţin. Dar mă mustra conştiinţa foarte tare la un moment dat. Ce-i cu mine, îmi ziceam? Am căzut plângând la Dumnezeu şi la Maica Domnului: «Doamne, ajută-ma ca să mă îndreptez!». Şi-atunci vine harul. Cum spun Sfinţii Părinţi: «Să facem un pas către Dumnezeu, şi El face doi către noi». Abia aşteaptă să ne întoarcem. Şi vine şi ne ajută. Vine harul, să ne trezească conştiinţa, să ne ajute să ne îndreptăm şi aşa mai departe”.

Iar zicea părintele: „Să fim atenţi la harul lui Dumnezeu, că numai el ne poate îndrepta, ne poate deschide ochii minţii, ca să-nţelegem lucrurile. Şi aici atingem problema ochiului sufletului, sau al minţii. Cu mintea poţi să înţelegi multe lucruri adânc, dar dacă nu se atinge de inimă… Deci când se împreună simţirea inimii cu luminarea minţii, atunci simţi că lucrează harul lui Dumnezeu prin toată fiinţa ta. Deci, să ne rugăm mereu la Mântuitorul să nu ne lase”.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 764)

Sursa: doxologia.ro

Exemplul rugăciunii fierbinţi din familie

Prin exemple vii, de la părinți, copiii vor învăţa facerea de bine, smerenia, blândeţea, răbdarea şi înfrânarea.

Prin exemplul rugăciunii fierbinţi şi neîncetate a părinţilor, creşte şi rugăciunea copiilor. Doar aşa, prin exemple vii, copiii vor învăţa facerea de bine, smerenia, blândeţea, răbdarea şi înfrânarea. Iată condiţiile prin care, pe baza legii imitării, poate să crească în copilul nostru „omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit” (I Petru 3, 4).

Mântuitorul a spus: „Mângâietorul, Duhul Sfânt pe Care-L va trimite Tatăl în numele Meu, Acela vă va învăţa toate“ (Ioan 14, 26).

Şi numai dacă părinţii se vor îngriji de curăţia propriei inimi şi de dobândirea Duhului lui Dumnezeu, Duhul Sfânt îi va înţelepţi şi îi va îndruma pe calea educaţiei şi îi va aduce la mântuire atât pe părinţi, cât şi pe copii.

(Nikolaj Evgrafovich Pestov, Cum să ne creștem copiii: calea spre desăvârșita bucurie, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2005, p. 65)

Sursa: doxologia.ro

Copilul cu harisma străvederii

Într-un an, în luna septembrie, în secţia oncologică a Spitalului Academic din Rios s-a produs o mare agitaţie. Micuţul Dimitrakis cerea să vină neîntârziat preotul spitalului.
Copilul avea vârsta de treisprezece ani şi de un an şi jumătate se afla în acea clinică. O mică durere de cap îl adusese acolo. Medicii i-au dat diagnosticul de „cancer la creier”. Obârşia sa era din Fieri (Albania). Părinţii săi erau nebotezaţi. Câţiva ani au locuit în Patra. Acesta, la puţin timp de la internarea sa în spital, a dorit să se boteze. Auzea despre Hristos şi voia să devină „copilul” Său. În scurtă vreme a fost botezat „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, desigur, în urma catehizării.
Toţi cei din clinică îl iubeau mult. Cancerul înaintase mult şi deja îşi pierduse vederea. Nu vedea deloc, pe nimeni şi nimic. Auzea numai şi făcea multă şi minunată răbdare. Nu se plângea deloc, ci spunea că Dumnezeu îl iubeşte mult. Făcea rugăciune şi îi ruga pe părinţii săi să facă la fel.
Toţi cei care îl vizitau îşi dădeau seama că există ceva deosebit la acest copil. Vorbea mereu despre Dumnezeu. Era întotdeauna politicos şi bucuros. Chipul său strălucea. Voia să se împărtăşească des cu Cinstitele Daruri. Atunci când mama sa se afla uneori într o altă încăpere a clinicii, el striga:
−    Mamă, vino repede! Vine părintele cu Hristos. Urcă scările… Vino să mă pregăteşti!
Şi într-adevăr, aşa se întâmpla. Preotul venea şi-l găsea pe Dimitrakis şezând pe patul său, cu gura deschisă şi făcându-şi Cruce. Deşi nu cunoştea ora exactă a venirii preotului cu Cinstitele Daruri, cu harisma străvederii îl vedea venind, cu toate că existau două uşi închise pe coridorul pe care venea preotul. Aceasta o adevereşte şi Maria Galiaţatu, o femeie evlavioasă, care îl slujea de bunăvoie pe acest copil.
−    Doamnă Maria, vreau să vă spun ceva, i-a zis el într o zi. Când părintele vine cu Hristos, eu îl văd pe scări cum urcă, iar alături de el sunt doi tineri înalţi şi frumoşi, ce poartă veşminte cu totul albe. Aceştia, cu mâinile lor, ocrotesc Sfântul Potir.
Odată medicul l-a întrebat:
−    Ce mai faci, Dimitrakis? Cum te simţi?
−    Domnule doctor, pot să vă spun deschis. Eu sunt bine. Însă dumneavoastră să nu vă mâhniţi că v-a plecat soţia. Dumnezeu va fi cu dumneavoastră, fiindcă sunteţi un om bun.
Medicul a rămas încremenit. Nimeni nu ştia despre evenimentul trist care se petrecuse în ziua precedentă în casa sa, şi anume că soţia lui îl părăsise pentru un alt bărbat.
−    Acesta este copilul lui Dumnezeu, spuneau toţi cei care îl cunoşteau.
Ultima oară când s-a împărtăşit nu a mai putut sta ridicat în pat, ci, întins fiind, L-a primit pe Hristos cu bucurie şi cu dor dumnezeiesc.
−    Mulţumesc mult, a şoptit el şi apoi a adormit.
Când preotul a mers a doua zi la morgă ca să-i citească lui Dimitrakis Slujba Panihidei, a spus:
−    Astfel de moaşte văd pentru prima oară în viaţa mea. Chipul său este vesel, străluceşte şi are culoarea chihlimbarului.
Părinţii copilului s-au întors la Hristos cu dragoste fierbinte şi doresc şi ei să se boteze.

 

Sursa: marturieathonita.ro

 

Dăruiește-i copilului tău timpul în loc de daruri

Ai făgăduit că vei face totul pentru copilul tău, dar adeseori uiți că cele mai simple lucruri sunt cele care au însemnătate pentru el. Copilul nu vrea „toate” de la tine, ci să te ocupi cu el.

Dacă în timp ce vedeți un film, îți controlezi mereu mobilul; la meciul lui de fotbal îți iei și tu laptopul tău, iar seara pregătești ceva frugal și mănânci, apoi îți continui treaba la birou, cred că mai degrabă ai lăsat rutina zilnică să umbrească relația cu copilul tău.

Copiii au nevoie de prezența ta, iar nu de darurile tale. Ei vor să vadă dragostea ta prin fapte, iar nu numai să audă continuu că-i iubești. Se poate ca tehnologia să te aducă mai aproape de prieteni și de colegii de muncă, însă te înstrăinează de familia ta. Nu lăsa timpul să treacă, amânând mereu cele pe care vrei să le faci cu copilul tău.

De aceea încearcă să:

• mâncați în familie și să ai închis mobilul sau cel puțin pe silențios.

• faci din când în când o oprire pentru caramele. Adică să organizezi un concurs Duminica după masă. Cine câștigă, ia caramelele.

• discuți cu copilul tău despre cele ce-l interesează pe el și să-l asculți cu adevărat.

• nu eviți a-l lăuda pe copilul tău pentru reușitele lui.

Sursa: www.marturieathonita.ro

Libertatea copilului crește odată cu vârsta lui

Copiii trebuie aduşi de la mărginirea libertăţii, la lărgirea acesteia. Altfel, cel care a devenit prea liber prea devreme, încotro se va îndrepta cu dorinţa sa de plăcere crescândă?

Copiilor trebuie să li se dea libertate potrivit cu vârsta şi cu educaţia lor. Care dintre cele două direcţii este mai corectă, mai plăcută şi mai satisfăcătoare pentru om: de la lărgirea libertăţii lui la mărginirea ei sau, dimpotrivă, de la mărginirea ei, la lărgirea ei? Bineînţeles, aceasta din urmă.

Aşadar, copiii trebuie aduşi de la mărginirea libertăţii, la lărgirea acesteia. Altfel, cel care a devenit prea liber prea devreme încotro se va îndrepta cu dorinţa sa de plăcere crescândă? Oare nu va fi ispitit să încalce dreptele hotare ale libertăţii raţionale şi legiuite? (Sfântul Filaret al Moscovei)

(Cum să educăm ortodox copilul: 300 de sfaturi înţelepte pentru părinţi de la sfinţi şi mari duhovnici, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 86)

Sursa: doxologia.ro