Iisus

Un creștin adevărat este dator să arate blândeţe faţă de toţi oamenii

Omul devine cu adevărat blând şi smerit atunci când el îşi îndreaptă adâncul inimii către Domnul Iisus Hristos. Doar cel ce este blând şi smerit cu inima poate linişti inimile crude, pline de tulburare: numai cel blând cu inima poate smeri sufletele mândre şi trufaşe. A arăta „blândeţe faţă de toţi oamenii este obligaţia fiecărui creştin adevărat” (Tit 3, 2). Dar omul devine cu adevărat blând şi smerit atunci când el îşi îndreaptă adâncul inimii către Domnul Iisus Hristos, El fiind singurul cu adevărat „blând şi smerit cu inima” (Matei 11, 29). Sufletul oamenilor trebuie îmblânzit cu blândeţea lui Hristos. Orice om trebuie să înveţe să se roage aşa: „Blândule şi bunule Doamne, linişteşte-mi sufletul meu tulburat!” Domnul Iisus Hristos S-a smerit pe sine cu cea mai mare umilinţă. El S-a înt...

Chemarea de la Dumnezeu

De altfel chemarea lui Dumnezeu se primeşte prin rugăciu­ne, în clipa când simţi această chemare, trebuie conti­nuată rugăciunea până când devine clară, până când o confirmă într-un fel.   Părinte Rafail, vorbiţi-ne despre călugăr! Cine poate fi călugăr? Ce se întîmplă în clipa în care simţi chemarea spre călugărie? Rămînerea în lume nu este mai folositoare, pentru că în mănăstire ce poţi face bun pentru ceilalţi? Oare poţi să fii călugăr şi în lume? S-ar părea că lumea nu-ţi dă această posibilitate.   Aş începe prin a spune că nu chemarea lui Dumnezeu dezbină lumea. Dacă eu îmi găsesc menirea, dacă aud chemarea lui Dumnezeu, orişicare ar fi ea, o să fie bine pentru mine şi pentru toţi, ori vădit, ori nevădit. Nevăditul este mai ales rugăciunea, care este o energie ce umple lumea...

În inimă domneşte pacea lui Dumnezeu

În inimă este „omul cel tainic”, locul unde Se revelează şi Se sălăşluieşte Dumnezeu printr-o viaţă ascetică după har. În inimă domneşte pacea lui Dumnezeu: „Şi pacea lui Hristos… să stăpânească în inimile voastre” (Coloseni 3, 15). Inima este chitara, coardele ei sunt simţirile, iar pana este mintea, „care mişcă cu pricepere desăvârşită simţirea prin pomenirea lui Dumnezeu; din această mişcare se iveşte în suflet o plăcere negrăită, iar mintea curată face să se arate razele dumnezeieşti” (Calist Patriarhul,Capete despre rugăciune, cap. 3, Filocalia, vol 8, pp. 227-228). Inima este izvorul din care, prin rugăciune şi căldură a simţirii harice, ţâşneşte apa „din Duhul de viaţă dătător” (Sfântul Grigorie Sinaitul, Scrieri, p.82). Inima este omul cel tainic (Sfân...

Ce este harul dumnezeiesc?

Ceea ce aparţine persoanei dumnezeieşti mai presus de fire nu poate niciodată să fie descris (cuprins) de făpturile zidite. Ce este harul dumnezeiesc? Este cu putinţă a fi descris (cuprins) acesta? Ceea ce aparţine persoanei dumnezeieşti mai presus de fire nu poate niciodată să fie descris (cuprins) de făpturile zidite. El poate fi înţeles de om într-un chip întunecos şi umbrit, pentru că Dumnezeiescul este de neînţeles şi de necuprins. Har dumnezeiesc numim puterea (lucrarea) prin care Dumnezeu a zidit şi susţine universul. Se numeşte har tocmai pentru că vine de la Dumnezeu în dar. Acesta este şi pentru noi singura nădejde şi mângâiere. De el (de har) ne-am lipsit prin cădere. L-a readus însă Domnul nostru prin venirea Sa pe pământ. Acesta, potrivit cu credinţa şi cu acribia ţinerii dumn...

Cum să ne rugăm cu rugăciunea lui Iisus

Rostim rugăciunea uneori cu gura, „cu glas”, cu voce înceată, în şoaptă, pentru ca să fie ţinută mintea pe loc mai uşor din împrăştierea şi confuzia mediului înconjurător. Părinţii noştri cei cercaţi ne învaţă că uneori trebuie să zicem toate cuvintele rugăciunii, iar alteori, mai cu seamă la început, din pricina neputinţei minţii de a ţine mai multe cuvinte, să spunem Doamne Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă. Nu trebuie însă să schimbăm des cuvintele rugăciunii şi să spunem când una, când alta, deoarece nu se întemeiază o bună obişnuinţă. Rostim rugăciunea uneori cu gura, „cu glas”, cu voce înceată, în şoaptă, pentru ca să fie ţinută mintea pe loc mai uşor din împrăştierea şi confuzia mediului înconjurător, iar alteori mental, aşadar, doar în mintea noastră. Ambele moduri de rugăciu...

Despre lupta cu gândurile

Sunt mai multe feluri de a ne împotrivi gândurilor rele, de a ne slobozi mintea de tot gândul cel pătimaş sau hulitor. Cea dintâi, sfătuită de Părinţii Bisericii, este pocăinţa. Cea de-a doua este strămutarea luării-aminte şi a fiinţei noastre către altceva. Când interesul pentru altceva se întăreşte, vrăjmaşul slăbeşte şi ne părăseşte. Este foarte greu de deosebit ceea ce se naşte în inima noastră, de înrâurirea vrăjmaşului. Ajungem la aceasta treptat, prin nevoinţă, printr-o luptă împotriva patimilor pe care noi, fiii lui Adam, le purtăm înlăuntrul nostru. Începem astfel puţin câte puţin a deosebi, a simţi că un anume gând, o anume mişcare a sufletului nu este de la Dumnezeu, ci de la vrăjmaşul. Nu printr-o cugetare, ci printr-un simţământ, o intuiţie imediată, cât se poate de subţire şi...

Omul vechi și omul nou

Fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos. Dacă, într-adevăr, L-aţi ascultat şi aţi fost învăţaţi întru El, aşa cum este adevărul întru Iisus; să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare, și să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, și să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului. Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare. Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; soarele să nu apună peste mânia voastră. Nici nu daţi loc diavolului. Cel ce fură să nu mai fure, ci mai vârtos să se ostenească lucrând cu mâinile sale, lucrul cel bun, ca să aibă să dea şi celui ce are...

Sunt păcătos!

Posteşti sau iei asupra ta vreo altă asprime trupească? Să ai gândul: „alţii îşi măresc prin nevoinţa asta suma faptelor bune, iar pentru mine e canon – trebuie să mă ostenesc pentru păcatele mele”. Avem obiceiul să spunem: „sunt păcătos”, „sunt păcătoasă” – ce cuvinte plăcute lui Dumnezeu! Dar să ne îngrijim ca ele să nu fie doar rostite de limbă, ci şi simţite de către inimă. Să ne convingem pe noi înşine că simţământul dreptăţii proprii este o abatere pe calea pierzării – şi apoi, îndată ce se arată câtuşi de puţin, să îl gonim ca pe un vrăjmaş cât se poate de primejdios, ce se strecoară ca să ne răpească bunul cel mai scump – îndreptăţirea înaintea lui Dumnezeu. Pentru a nu arăta slăbiciune în nici o privinţă faţă de această ispită, să facem aşa fel ca oricărei ...

De unde provine întristarea?

 Întristarea provine din legarea şi lipirea de lucrurile văzute.  Dacă vrei să te izbăveşti de întristare, nu te lega cu inima de nimeni şi de nimic.  Orice păcat, în afară de hula împotriva Duhului Sfânt, este iertat de Dumnezeu dacă te pocăieşti. Hula împotriva Duhului Sfânt o săvârşeşte omul care crede în Dumnezeu şi ştie că nu trebuie să facă răul, dar îl face în mod conştient – deoarece în sufletul unui astfel de om se găseşte aşa o răutate, încât nu este în stare să se îndrepteze către Dumnezeu cu pocăinţă, precum ateii noştri, de exemplu. Iar Apostolul Pavel, care până la convertirea sa îi prigonea pe creştini, după ce s-a convertit şi s-a pocăit din tot sufletul, a primit iertare şi s-a făcut cel mai râvnitor propovăduitor al învăţăturii lui Hristos. Şi Apostolul Petru, după ...

Nu căutați slava oamenilor! Nu trebuie făcut nimic la vedere

  Nu trebuie făcut nimic la vedere. Rugăciunea de pocăință înaintea Celui Înalt este colțișorul cel mai intim al sufletului nostru.   Domnul ne-a poruncit să nu săvârșim nici rugăciuni, nici milostenii, nici post, nici alte fapte bune înaintea oamenilor, socotind aceasta a fi o căutare fățarnică a slavei de la dânșii. Tatăl nostru cel Ceresc, Cel întru ascuns…, și Carele vede întru ascuns (Matei 6, 1-18), nu binevoiește spre astfel de faceri. Și nu numai porunca lui Dumnezeu îndeamnă a ne ascunde viața lăuntrică de ochi străini, dar și instinctul firesc, duhovnicesc, oprește, ca un oarecare „imperativ categoric”, de a necinsti taina sufletului ce stă înaintea lui Dumnezeu. Rugăciunea de pocăință înaintea Celui Înalt este colțișorul cel mai intim al sufletului nostru. (Arhimandritul S...

Care e semnul ca Domnul ne-a iertat păcatele?

  Nu e nevoie de alte mărturii, pentru că Duhul Însuți dă mărturie că păcatele au fost iertate. Sufletul este cel care simte cu adevărat că a fost iertat. Orice suflet care și-a pierdut pacea trebuie să se pocăiască. Atunci Domnul îi va ierta orice păcat, iar atunci bucuria și pacea vor fi în suflet; și nu e nevoie de alte mărturii, pentru că Duhul Însuți dă mărturie că păcatele au fost iertate. Iată un semn al iertării păcatelor: dacă urăști păcatul înseamnă că Domnul ți le-a iertat. (Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, p. 129) Sursa: doxologia.ro

Dacă ne lăsăm în voia lui Dumnezeu, să fim siguri că nu ne va lăsa!

  Părintele Paisie îi îndemna să repete mereu, după rugăciunea inimii, şi această mică rugăciune   Pe alţi fii sufleteşti, părintele Paisie îi îndemna să repete mereu, după rugăciunea inimii, şi această mică rugăciune: „Izbăveşte-mă, Doamne, de muncile de veci şi nu mă lipsi de binele Tău cel ceresc”. Sau să repete şi aceste stihuri din Psalmul 50: „Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte cele dinăuntru ale mele”. Apoi să zică: „Nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine”.   Alteori zicea fiilor săi duhovniceşti:   – Dacă ne lăsăm în voia lui Dumnezeu, să fim siguri că nu ne va lăsa. Dar să primim toate cu dragoste şi bucurie; boală, ocară, ispite, ori de unde ar veni. Să nu învinuim pe nimeni, ci să ne învinuim numai pe ...

X