spovedire

Voia lui Dumnezeu

Oare care este voia lui Dumnezeu? Eu nu știu care este voia lui Dumnezeu, dar El știe și ce face Dumnezeu, este bun făcut. Un om evlavios avea obiceiul a zice la orice întâmplare: „E bine așa”. Odată trebuia să plece într-o afacere urgentă în Anglia. Când voi să se urce pe vapor, alunecă și-și frânse un picior. Vaporul plecă fără el. La compătimirile prietenilor el răspunse: „E bine așa”. Atunci prietenii se supărară și-l întrebară indignați, „cum poate fi bine cu un picior frânt și cu călătoria amânată”. El răspunse: „Eu nu știu care este voia lui Dumnezeu, dar El știe și ce face Dumnezeu, este bun făcut.”. Peste vreo câteva zile prietenii îi aduseră vestea că vaporul cu care trebuia el să plece, s-a scufundat. „Ei”, replică bunul creștin, „așa-i că ceea ce face Dumnezeu este bun făcut”. ...

Nu sunt cel ce par a fi: Doamne, tămăduiește-mă!

Cele ascunse ale mele nu sunt ca cele din afară; vorbesc despre despătimire, dar mă gândesc zi și noapte la patimi de rușine; am neprihănirea pe limbă, dar în cuget mă îndeletnicesc cu netrebnicii. Vai mie, ce osândă mă așteaptă și de ce rușine sunt vrednic! Cele ascunse ale mele nu sunt ca cele din afară; vorbesc despre despătimire, dar mă gândesc zi și noapte la patimi de rușine; am neprihănirea pe limbă, dar în cuget mă îndeletnicesc cu netrebnicii. Vai, ce încercare mă așteaptă! Cu adevărat, port chipul cucerniciei, însă nu și puterea ei. Cu ce obraz mă voi apropia de Domnul Dumnezeu, Care știe tainele inimii mele, fiind vinovat de atare netrebnicie? Stând la rugăciune, mă tem că se va pogorî foc din cer și mă va mistui cum i-a mistuit foc de la Domnul pe cei ce oarecând au ars în pust...

Denigrez pe aproapele dacă îl menționez la spovedanie?

Dacă este neapărată nevoie să pomeneşti de aproapele la spovedanie, să o faci ca să ai dezlegare nedumeririi tale. Cu privire la mărturisirea faptelor tale, te temi ca nu cumva să cazi în osândirea aproapelui atunci când trebuie neapărat să pomeneşti şi de faptele altora. Ţin să-ţi spun că dacă este, într-adevăr, neapărată nevoie să pomeneşti de ele, nu trebuie să te temi, pentru că nu spui ca să judeci, ci ca să ai dezlegare nedumeririi tale, dezlegare pe care Domnul ţi-o şi trimite, după credinţa ta. (Sfântul Macarie de la Optina, Sfaturi pentru mireni, Editura Sophia, București, 2011, p. 32) Sursa: doxologia.ro

Mai întâi rugați-vă…

Mai întâi rugați-vă și numai după aceea faceți și celelalte, însă țineți-vă privirea ațintită la Dumnezeu” „Numai rugăciune mai pot face acum…”. De câte ori am auzit aceasta de la alții sau am spus-o chiar noi înșine? Este adevărat, NUMAI rugăciune mai putem face, însă nu o spunem cu sensul care trebuie. De obicei, oftăm, ridicăm din umeri și apoi spunem: „Numai rugăciune mai pot face acum”. Și aceasta numai după ce mai întâi am căutat tot felul de soluții lumești și omenești pentru orice fel de problemă a noastră: relații problematice, boli, singurătate, probleme la școală, neînțelegeri între prieteni sau în familie etc. Deși poate nu aceasta este intenția celui ce o spune, aceasta de obicei s-ar traduce cam așa: „Ascultă, eu, cu multa mea înțelepciune, cu nemărginitele mele aptitudini și...

Prin spovedanie, dăm jos povara păcatelor și primim bucuria iertării

Domnul Mântuitorul a luat în Trupul Său pe cruce zapisul tuturor păcatelor oamenilor şi acolo l-a rupt. Aplicarea faţă de fiecare a acestei nemărginite milostiviri se săvârşeşte în Taina Pocăinţei şi este reală. Iertarea păcatelor se dă nu pentru meritele noastre, ci din mila iubitorului de oameni Dumnezeu, Care întotdeauna este gata să ierte, îndată ce omul se întoarce la El cu căinţă. Şi ne face nevrednici de iertare nu mărimea ori mulţimea păcatelor, ci numai necăinţa. Îndată ce vă căiţi şi vă zdrobiţi inima, iertarea vă este rânduită în Cer, iar în momentul spovedaniei această hotărâre cerească vă este pronunţată. Domnul Mântuitorul a luat în Trupul Său pe cruce zapisul tuturor păcatelor oamenilor şi acolo l-a rupt. Aplicarea faţă de fiecare a acestei nemărginite milostiviri se săvârşe...

Cuvântul lui Dumnezeu hrănește în vreme de foamete

Am să vă spun ceva care mi s-a întâmplat în timpul foametei din vremea ocupației germane. Aveam o datorie, pe care trebuia s-o înapoiez. Aveam poruncă s-o dau până la Paști. Și de aceea făceam multă economie, ca să închei cu datoria. Toată Săptămâna Mare am mâncat puțină pâine, cincizeci de dramuri[1] de pâine, pe care cu greutate o cumpăram. Băgam pâinea în apă și o mâncam. Nu aveam altceva. Vreau să vă spun ce face Dumnezeu în lipsă, în sărăcia cea mare, și cum ajută. M-a îndulcit, nu pentru că eram vrednică, ci ca să-mi arate cât este de puternic și cât de mult trebuie să-L adorăm. A sosit Sâmbăta Mare și la opt seara am mers la biserică, pentru că duhovnicul nostru ne citea devreme Faptele Sfinților Apostoli, așa cum se face în Sfântul Munte. M-am așezat într-un loc retras și mă rugam ...

Ce (mai) este Sfânta Lumină?

Înghesuită între iepurașul-cel-viril și ouăle-discotecă, Lumina Învierii tinde astăzi să se stingă sau să se transforme într-o magie de tip ocult. Riscul cel mare este ca, în atâta lumină și sărbătoare, să nu-L mai vedem pe Cel ce este Lumina, pe Hristos. Dar oricât de mare ar fi riscul, șansa învierii noastre este și mai mare, căci “Lumina lui Hristos luminează tuturor”. Așadar, să înviem și noi împreună cu Domnul. Ce este Lumina Învierii? Lumina Învierii nu este altceva decât Însuși Hristos Cel Înviat. Într-o expresie mai teologală, Lumina Pascală este chip al Învierii Domnului. Chiar Hristos se auto-definește ca fiind lumina vieții: “Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” Pe cale de consecință,  creștinii devin și ei lumină: „Vo...

Educaţia pentru Înviere

În primul rând, Tainele Bisericii ne educă pentru Înviere. Tot ceea ce se zămisleşte acum în pântecele acestei maici iubitoare, care este Biserica, o dată ieşiţi afară la lumina zilei celei neînserate, ne vor folosi toate acestea. In primul rând, Tainele Bisericii ne educă pentru Înviere. Un prunc câtă vreme e în pântecele mamei, nu prea ştie el la ce îi folosesc ochii, gura, nasul, inimioara… Aşa e şi în Biserică. Noi nu ne prea dăm seama ce se întâmplă acolo, cu rugăciunea, cu postul, cu statul în genunchi, cu toate celelalte. Însă observaţi, un copil, ieşit din pântecele mamei sale, are nevoie de tot ceea ce în pântece s-a zămislit în el. Aşa şi noi. Tot ceea ce se zămisleşte acum în pântecele acestei maici iubitoare, care este Biserica, o dată ieşiţi afară la lumina zilei celei n...

Deznădejdea ne aduce aminte cine suntem cu adevărat

Deznădejdea este cea mai mare putere și forță în stare să ne răscolească sufletul, în stare să ne scoată la iveală până și cele mai ascunse subțirimi ale sufletului nostrum. Eu cred că deznădejdea este cea mai mare putere și forță în stare să ne răscolească sufletul, în stare să ne scoată la iveală până și cele mai ascunse subțirimi ale sufletului nostru. Și acesta este un bun început, pentru că începutul și pricina căderii lui Adam a fost uitarea. El a uitat cine este, iar atunci diavolul l-a ispitit și i-a propus o nouă condiție pe care ar putea să și-o însușească. Deznădejdea ne readuce aminte cine suntem noi, ne readuce aminte că noi suntem, întâi de toate, muritori. Omul are, firesc, în sine, chemarea de a stăpâni, pentru că Dumnezeu l-a făcut stăpânitor peste lumea întreagă, nu numai...

Ce simțim când ne este dor de Dumnezeu?

Care este starea bună a inimii, chemarea Duhului, starea fiului care iubește pe Tatăl și-L poate chema și e gata și așteaptă Împărăția Lui? Dacă vrei să cunoști măsura dragostei tale către Dumnezeu, află că e pe cât ești tras de Biserica Lui. Dar noi trebuie să fim trași ca un cerb care însetează după izvoarele apelor. Asta-i starea bună a inimii, asta-i chemarea Duhului, asta-i starea omului, a fiului care iubește pe Tatăl și-L poate chema și e gata și așteaptă Împărăția Lui. Restul încă suntem orbi. (Ieromonah Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2014, p. 45) Sursa: doxologia.ro

Extreme nesănătoase: frica de moarte și moartea ca fugă de responsabilitățile vieții

Ca să ne fie dor, ca să dorim apropierea morţii şi să considerăm moartea ca fiind încununarea vieţii, ca o creştere către dimensiunea de necuprins a veşniciei trebuie să avem experienţa vieţii veşnice aici şi acum. Nu trebuie să ne raportăm la viaţa veşnică ca la o fericire ce va să vie mai târziu. Ştim din experienţa noastră şi a altora că ne e teamă de moarte sau nutrim oincertitudine legată de ea. Mai exact, cred că mai mult ne e teamă de desfăşurarea procesului morţii, decât de actul în sine. Majoritatea oamenilor ar fi gata să accepte moartea, dacă ar putea fi siguri că ea vine ca un somn, fără să trebuiască să treacă prin starea de frică şi de nesiguranţă. Într-adevăr, este şi ceva înşelător şi ademenitor în legătură cu moartea. Cât de des auzim pe câte cineva spunând: „Cât aş fi vru...

Cum stabilim ordinea priorităților, ca să avem o viață liniștită?

Când locuieşte în tine trupul? Atunci când în inima ta, preocupările interioare ale tale sunt în legătură cu trupul: vai, să nu te îmbolnăveşti; vai, să nu ţi se întâmple ceva rău; vai, să nu păţeşti ceva; vai, să nu arăţi urât.  Sfântul Isaac Sirul spune că lucrul care este mai dorit în tine, acela locuieşte în tine. Şi poate locui în tine Hristos, poate locui în tine lumea şi poate locui în tine trupul. Sunt trei posibilităţi, după Sfântul Isaac Sirul: Hristos, lumea şi trupul. Când locuieşte în tine trupul? Atunci când în inima ta, preocupările interioare ale tale sunt în legătură cu trupul: vai, să nu te îmbolnăveşti; vai, să nu ţi se întâmple ceva rău; vai, să nu păţeşti ceva; vai, să nu arăţi urât! Când eşti preocupat în felul acesta înseamnă că în tine locuieşte trupul. Când te uiţi...

X