Marii duhovnici sunt binecuvântări vii. Ei nu trebuie iubiți doar din amintire, nici cinstiți doar după mutarea lor la Domnul. Ei trebuie prețuiți acum, cât încă se roagă pentru lume, cât încă mai pot rosti un cuvânt de folos, cât încă mai poartă în inimă durerile altora și le ridică spre cer în rugăciune. Sunt oameni care țin lumea mai mult prin lacrimile lor decât o țin alții prin toată puterea și toată priceperea lor. În taina chiliei, în liniștea slujbei, în osteneala unei zile simple, ei lucrează pentru mântuirea multora, chiar și a celor care nu îi cunosc.