Pe scurt: Pe 28 iunie, Biserica Ortodoxă pomenește aducerea moaștelor Sfinților Doctori fără de arginți Chir și Ioan, vindecători ai bolilor trupești și sufletești.
Sfinții Chir și Ioan – vindecarea ca milă a lui Dumnezeu
Pomenirea Sfinților Chir și Ioan așază înaintea credincioșilor o înțelegere curată a vindecării. În Biserică, sănătatea nu este doar funcționare trupească, iar boala nu este privită simplu ca accident biologic. Omul este taină alcătuită din trup și suflet, chemat la împărtășirea harului. De aceea, Sfinții Doctori fără de arginți sunt cinstiți nu doar pentru pricepere, ci pentru iubirea prin care au pus orice dar în slujba lui Dumnezeu.
Faptul că sunt numiți „fără de arginți” este o judecată aspră asupra lăcomiei și o mângâiere pentru cei săraci. Ei nu au făcut negoț din durerea omului. Darul vindecării a rămas la ei curat, neamestecat cu iubirea de câștig. În acest sens, Sfinții Chir și Ioan arată că adevărata slujire nu exploatează neputința aproapelui, ci o poartă cu delicatețe, rugăciune și discernământ.
Aducerea moaștelor lor amintește că trupul nu este disprețuit de credința ortodoxă. Trupul care s-a făcut vas al Duhului Sfânt rămâne purtător de binecuvântare și după moarte. Moaștele nu sunt obiecte de curiozitate religioasă, ci mărturii ale Învierii, semne că harul lui Dumnezeu pătrunde întreaga existență a omului.
Stilul duhovnicesc athonit privește vindecarea fără grabă și fără teatralitate. Părinții știu că uneori Dumnezeu vindecă trupul, iar alteori vindecă felul în care omul poartă suferința. Sfinții Chir și Ioan îi învață pe credincioși să ceară ajutor cu smerenie, dar și să primească voia lui Dumnezeu fără cârtire, știind că nici o lacrimă nu este pierdută înaintea Lui.
Pentru pelerin, 28 iunie este o zi potrivită pentru rugăciune în numele celor bolnavi. Fiecare drum spre locuri sfinte poartă, nevăzut, multe dureri: ale familiei, ale trupului, ale sufletului, ale singurătății. Sfinții Chir și Ioan arată că pelerinajul nu este turism religios, ci purtare de nume înaintea lui Dumnezeu, cu nădejdea că mila Lui vindecă acolo unde omul nu mai poate.
Rânduiala pomenirii lor poate fi trăită prin pomenirea celor bolnavi la rugăciune și prin recunoștință față de cei care îngrijesc suferința omenească. Sfinții Doctori fără de arginți ne învață că vindecarea cere pricepere, dar și inimă curată. Fără iubire, orice dar se micșorează.
În fața Sfinților Doctori fără de arginți, creștinul învață că vindecarea nu poate fi redusă la folos trupesc. Boala descoperă fragilitatea omului, dar poate deveni și loc al întâlnirii cu Dumnezeu, atunci când este purtată cu rugăciune și nădejde. Sfinții Chir și Ioan nu au separat ajutorul concret de mărturisirea credinței. Ei au lucrat cu milă, dar și cu dreaptă înțelegere: trupul trebuie îngrijit, iar sufletul nu trebuie uitat. Aceasta este medicina înduhovnicită a Bisericii, în care compasiunea devine mărturie.
Pentru cel care citește pomenirea lor înaintea unui pelerinaj, mesajul este limpede: nu venim la Dumnezeu doar cu nevoile noastre, ci și cu hotărârea de a deveni mai milostivi față de cei suferinzi.
