Pe scurt: Pe 27 iunie, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini, chip al milosteniei care nu rămâne în cuvinte, ci se face slujire.
Sfântul Samson – ospitalitatea ca lucrare a Evangheliei
Sfântul Cuvios Samson este pomenit de Biserică drept primitor de străini, iar acest nume nu este o simplă descriere socială, ci o adevărată mărturisire teologică. În omul străin, bolnav sau lipsit, creștinul este chemat să vadă pe fratele pentru care Hristos S-a întrupat. Sfântul Samson a înțeles această taină nu prin teorie, ci prin faptă: a primit, a îngrijit, a mângâiat și a slujit.
Milostenia lui nu este sentimentalism, ci liturghie după Liturghie. Ceea ce primește omul în Biserică prin rugăciune și har trebuie să se prelungească în lume prin iubire lucrătoare. Sfântul Samson arată că adevărata evlavie nu se măsoară doar în cuvinte duhovnicești, ci și în felul în care omul deschide ușa celui obosit, masa celui flămând și inima celui părăsit.
În duhul Sfinților Athoniți, primirea străinului are rădăcină în smerenie. Mănăstirile au păstrat această rânduială ca pe o icoană a Împărăției: pelerinul este primit nu pentru meritele lui, ci pentru Hristos. Așa și Sfântul Samson nu transformă suferința altora în prilej de câștig sau de imagine, ci în loc al întâlnirii cu Dumnezeu.
Pentru omul contemporan, această pomenire este mustrătoare și vindecătoare. Trăim într-o vreme în care străinul este adesea privit ca povară, iar bolnavul ca problemă. Sfântul Samson întoarce privirea spre Evanghelie: celălalt nu este întreruperea programului meu, ci chemarea prin care Dumnezeu îmi cercetează inima.
Pentru pelerinul care merge spre Athos, 27 iunie poate fi o zi de recunoștință pentru toți cei care primesc, găzduiesc și poartă de grijă. Pelerinajul nu este posibil fără ospitalitate. Fiecare poartă deschisă, fiecare chilie, fiecare cuvânt bun și fiecare masă simplă arată că drumul către locurile sfinte trece prin iubirea concretă dintre oameni. Sfântul Samson ne amintește că nu ajunge să căutăm sfințenia în depărtare; ea începe acolo unde cineva are nevoie de noi.
Rânduiala zilei poate fi împlinită printr-un gest concret de milă: o vizită, un telefon, o pâine dăruită, o vorbă care ridică. Sfântul Samson arată că iubirea creștină nu rămâne în intenție. Ea se verifică în întâlnirea cu omul real, adesea incomod, obosit sau uitat.
În felul acesta, ziua lui devine o mică școală a iubirii practice, unde credința coboară din gând în mâini, în timp și în răbdare.
Primirea de străini rămâne, în această zi, un criteriu delicat al vieții creștine. Nu este vorba numai despre hrană, adăpost sau ajutor material, ci despre felul în care omul îl lasă pe celălalt să existe lângă el fără dispreț. Sfântul Samson arată că milostenia adevărată nu umilește, nu domină și nu transformă suferința aproapelui în prilej de superioritate. Ea se face cu discreție, cu inimă caldă și cu gândul că Hristos Însuși primește ceea ce este dăruit celui aflat în lipsă.
În felul acesta, ospitalitatea devine o tainică lucrare de vindecare a egoismului.
