Deznădejdea ne aduce aminte cine suntem cu adevărat
9 aprilie 2015 · 1 minut de citit

Și acesta este un bun început, pentru că începutul și pricina căderii lui Adam a fost uitarea. El a uitat cine este, iar atunci diavolul l-a ispitit și i-a propus o nouă condiție pe care ar putea să și-o însușească. Deznădejdea ne readuce aminte cine suntem noi, ne readuce aminte că noi suntem, întâi de toate, muritori. Omul are, firesc, în sine, chemarea de a stăpâni, pentru că Dumnezeu l-a făcut stăpânitor peste lumea întreagă, nu numai peste cea pe care călcăm noi, ci și peste cea cerească.
Așadar, atunci când omul chemat firesc spre stăpânire, spre o bună stăpânire, împreună-stăpânire cu Dumnezeu, își descoperă, contrar așteptărilor sale din tinerețe, înfrângerea sa totală în fața vieții, atunci el deznădăjduiește.
(Ieromonah Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2014, p. 84)
Sursa: doxologia.ro


