Crestinism

Un suspin din inimă are aceeași putere cu rugăciunea, cu ore de rugăciune!

Un suspin din inimă are aceeași putere cu rugăciunea, cu ore de rugăciune!

Trebuie să ne rugăm pentru ceilalți din inimă. Un suspin din inimă are aceeași putere cu rugăciunea, cu ore de rugăciune, aș putea spune.

Apoftegme ale Sfântului Paisie Aghioritul

Când citiți,să citiți puțin și ceea ce citiți să transpuneți și în viața voastră. Nu citim, citim,  precum pruncii care sug suzeta în locul sânului mamei. Să nu citim doar fiindcă acest lucru ne mulțumește mai mult. Unii mireni mai ales, petrec ore în șir citind cărți duhovnicești și fiindcă sunt mulțumiți socotesc că au dobândit și starea duhovnicească, ei cred că sunt buni. Învață multe, ba le mai spun și altora spre dovedire și socotesc că sunt ceva. Dacă totuși se duc la Mănăstire nu pot să rămână, pleacă. În lume credeau că sunt mai buni, fiindcă citeau fără să pună în practică, încă auzeau și laude. Aici sunt ultimii la rând și nimeni nu-i laudă. Apusenii au acest duh. Citesc, citesc și asta le aduce o părere de sine. Toți sunt ca niște teologi cultivați și încearcă să tâlcuiască toate.

Chinovia ajută mult să ne vedem pe noi înșine. Fiecare frate este și o oglindă pentru noi. Vezi virtuțile lui (căci tuturor fiilor Lui, Dumnezeu le-a dat și o virtute, pe toți i-a înzestrat cu câte o virtute) și încerci să-l imiți. Vezi iarăși defectele tale, te cercetezi pe sineți și vezi că ai același defect într-un grad chiar mai mare și astfel te smerești și te folosești.

Cel smerit orice bine ar face îl uită imediat, în timp ce cel mai mic bine care i s-ar face îl consideră foarte mare, simte recunoștință. Nu-l uită niciodată, simte că este nerecunoscător. Există asemenea suflete.

Progres duhovnicesc este să nu-și amintească monahul nici un bine al lui. Îi este de ajuns simțirea, uită toate cele bune ale lui și zice: „n-am făcut nimic”.

Trebuie să ne rugăm pentru ceilalți din inimă. Un suspin din inimă are aceeași putere cu rugăciunea, cu ore de rugăciune, aș putea spune.

Să luăm aminte la ceea ce cântăm. Mintea noastră să fie acolo și să nu gândească nimic. Să cântăm cu inima. Dacă veți cânta cu inima voastră, oricum le veți spune, va fi bine. Să luați aminte la ceea ce citiți și să cântați cu evlavie. Atunci tăria nu este în glas, ci în inimă.

Slujirea monahului este rugăciunea. Noi, care suntem plătiți de Dumnezeu, ne vom neglija oare treaba noastră care este rugăciunea?

Biserica este precum corabia. Unul doarme, altul stă de gură-cască. Altul, dimpotrivă luptă, înfruntă valurile. Dar toți împreună înaintează. Ajunge să fii în biserică. De aceea să aveți grijă să fiți întotdeauna la slujbe. Să nu lipsiți!

Ce este canonul? Un prilej să cer iertare de la Dumnezeu. Poate fi și ultimul prilej. Ai grijă să o faci în chip vrednic. În timpurile străvechi canonul se făcea în Biserică. Apoi s-a făcut în chilie, fiindcă unul plângea, altul suspina…

Călugării, fiindcă nu au problemele mirenilor sunt liniștiți, picotesc și vor să doarmă. Dar nu ne este de folos să ne relaxăm. Trebuie încet-încet să strângem șurubul. Tăiem un pic din somn, apoi mâncarea. Acestea merg împreună. Somnul mult aduce mâncarea, mâncarea multă cere somn. Mâncarea îngrașă trupul. Acesta vrea apoi somn și somnul îngroașă mintea.

Femeile au nevoie de puțină bărbăție. Fără bărbăție, femeia este halva.

Dacă arunci greutatea asupra altuia, te îngreunezi tu mai mult, iar dacă o iei asupra ta, te ușurezi.

Mi-a spus un nebun pentru Hristos: „La început este greu. Când începi, până se sparge egoismul, îți este greu. După aceea te bucuri.”

Pe cel smerit toți îl iubesc. Pe cel smerit nu-l poți uita.

Când se lovesc două pietre tari, ies scântei. În timp ce dacă una din pietre este moale, oricât de tare ar fi cealaltă și poate să fie și o a treia, nu ies scântei. Așa și la oameni. Cel smerit este moale. La o lovitură, cel smerit cedează și nu se face pagubă.

De se va afla un monah deznădăjduit cu cuget bun și zice: „Dumnezeul meu, eu sunt nevrednic, ce rugăciune să fac eu pentru lume?” Și nu face rugăciune pentru lume, fiindcă este nevrednic. Și dacă apoi uită și face o rugăciune pentru lume, această rugăciune prinde mai mult decât toate rugăciunile din lume.

Mai demult făcea cineva o greșeală, un păcat, mai era rușine. Acum nu mai este. Vine diavolul nesimțirii, ne amețește și apoi face ce vrea. De aceea trebuie să intre în om neliniștea cea bună.

Discernământul îl dobândim ultimul. Discernământul este coroana virtuților. Este cununa pe care o dă Dumnezeu luptătorilor la sfârșitul luptelor. Noi să încercăm însă să trăim în acord cu poruncile lui Dumnezeu și Acela ne va da ceea ce avem nevoie pentru mântuirea sufletului nostru.

Dragostea nu obosește.

*** Din tradiția ascetică și isihastă a Sfântului Munte, 2011

Sursa: www.doxologia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

X