Iubiți-vă unul pe altul
Legea se desăvârșește prin „iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Mijlocul unirii mai multora întru unul este dragostea, care aceasta, în calitate de
Legea se desăvârșește prin „iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Mijlocul unirii mai multora întru unul este dragostea, care aceasta, în calitate de
Rostim rugăciunea uneori cu gura, „cu glas”, cu voce înceată, în şoaptă, pentru ca să fie ţinută mintea pe loc mai uşor din împrăştierea şi
Învaţă din pilda albinei! Cu adevărat un cuvânt de folos pentru suflet este și acesta cu pilda albinei: Mie nu-mi pasă cine mă va ucide:
Sunt mai multe feluri de a ne împotrivi gândurilor rele, de a ne slobozi mintea de tot gândul cel pătimaş sau hulitor. Cea dintâi, sfătuită
Fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos. Dacă, într-adevăr, L-aţi ascultat şi aţi fost învăţaţi
Posteşti sau iei asupra ta vreo altă asprime trupească? Să ai gândul: „alţii îşi măresc prin nevoinţa asta suma faptelor bune, iar pentru mine e
Întristarea provine din legarea şi lipirea de lucrurile văzute. Dacă vrei să te izbăveşti de întristare, nu te lega cu inima de nimeni şi de
Avem două alternative diametral opuse: fie să-L refuzăm pe Dumnezeu — ceea ce este însăşi esenţa păcatului — fie să ne facem fii ai
Nu trebuie făcut nimic la vedere. Rugăciunea de pocăință înaintea Celui Înalt este colțișorul cel mai intim al sufletului nostru. Domnul ne-a poruncit
Nu e nevoie de alte mărturii, pentru că Duhul Însuți dă mărturie că păcatele au fost iertate. Sufletul este cel care simte cu adevărat