bucurie

Omul vechi și omul nou

Fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos. Dacă, într-adevăr, L-aţi ascultat şi aţi fost învăţaţi întru El, aşa cum este adevărul întru Iisus; să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare, și să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, și să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului. Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare. Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; soarele să nu apună peste mânia voastră. Nici nu daţi loc diavolului. Cel ce fură să nu mai fure, ci mai vârtos să se ostenească lucrând cu mâinile sale, lucrul cel bun, ca să aibă să dea şi celui ce are...

„Domnul are de unde da, dacă are cui da!”

După ce a început să plouă, ucenicii i-au spus: “Părinte Paisie, plouă afară!”. Iar el a început a plânge în pat şi a zis ucenicului său de chilie, monahul Gherasim: “Adă-mi şi mie un pahar cu apă de ploaie de afară să beau, că cine ştie ale cui sunt lacrimile acestea!”. Fiind secetă în vara anului 1990, ucenicii îi spuneau Părintelui Paisie, care zăcea la pat: “Nu plouă, părinte, este secetă mare!”. Iar el răspundea: “Să ne rugăm lui Dumnezeu cu lacrimi şi să postim, că Domnul are de unde da, dacă are cui da!” După ce a început să plouă, ucenicii i-au spus: “Părinte Paisie, plouă afară!”. Iar el a început a plânge în pat şi a zis ucenicului său de chilie, monahul Gherasim: “Adă-mi şi mie un pahar cu apă de ploaie de afară să beau, că cine ştie ale cui sunt lacrimile acestea!”. Odată au ve...

Sunt păcătos!

Posteşti sau iei asupra ta vreo altă asprime trupească? Să ai gândul: „alţii îşi măresc prin nevoinţa asta suma faptelor bune, iar pentru mine e canon – trebuie să mă ostenesc pentru păcatele mele”. Avem obiceiul să spunem: „sunt păcătos”, „sunt păcătoasă” – ce cuvinte plăcute lui Dumnezeu! Dar să ne îngrijim ca ele să nu fie doar rostite de limbă, ci şi simţite de către inimă. Să ne convingem pe noi înşine că simţământul dreptăţii proprii este o abatere pe calea pierzării – şi apoi, îndată ce se arată câtuşi de puţin, să îl gonim ca pe un vrăjmaş cât se poate de primejdios, ce se strecoară ca să ne răpească bunul cel mai scump – îndreptăţirea înaintea lui Dumnezeu. Pentru a nu arăta slăbiciune în nici o privinţă faţă de această ispită, să facem aşa fel ca oricărei ...

De unde provine întristarea?

 Întristarea provine din legarea şi lipirea de lucrurile văzute.  Dacă vrei să te izbăveşti de întristare, nu te lega cu inima de nimeni şi de nimic.  Orice păcat, în afară de hula împotriva Duhului Sfânt, este iertat de Dumnezeu dacă te pocăieşti. Hula împotriva Duhului Sfânt o săvârşeşte omul care crede în Dumnezeu şi ştie că nu trebuie să facă răul, dar îl face în mod conştient – deoarece în sufletul unui astfel de om se găseşte aşa o răutate, încât nu este în stare să se îndrepteze către Dumnezeu cu pocăinţă, precum ateii noştri, de exemplu. Iar Apostolul Pavel, care până la convertirea sa îi prigonea pe creştini, după ce s-a convertit şi s-a pocăit din tot sufletul, a primit iertare şi s-a făcut cel mai râvnitor propovăduitor al învăţăturii lui Hristos. Şi Apostolul Petru, după ...

Suntem făcuți după asemănarea cu Dumnezeu. Tu ce alegi?

  Avem două alternative diametral opuse: fie să-L refuzăm pe Dumnezeu — ceea ce este însăşi esenţa păcatului — fie să ne facem fii ai lui Dumnezeu.   Avem două alternative diametral opuse: fie să-L refuzăm pe Dumnezeu — ceea ce este însăşi esenţa păcatului — fie să ne facem fii ai lui Dumnezeu. Pentru că suntem făcuţi după asemănarea cu Dumnezeu, dorim în chip firesc desăvârşirea dumnezeiască care este în Tatăl nostru. Şi atunci când îi urmăm, nu ne supunem dictaturii unei puteri exterioare. Ci ascultăm pur şi simplu imboldul nostru de a ne asemăna desăvârşirii Lui. „Fiţi voi desăvârşiţi,precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este!” (Matei 5, 48). (Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea experiența vieții veșnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 86) Sursa: doxologia.ro

Sufletele trăiesc și ne văd

Într-o insulă din Marea Egee trăia în urmă cu câțiva ani un preot foarte evlavios. Sufletul său era plin de iubire față de turma sa și mai ales față de cei îndurerați. A venit însă ziua când și el a fost încercat și a suferit mult… Fiica sa, o fată deosebită, se căsătorise cu un tânăr gospodar. A venit timpul să aducă pe lume pe primul ei copil. Însă în vremea nașterii a murit! A plecat Muceniță la Cer, ca să-L întâlnească pe Ziditorul ei, lăsând în urmă multă durere. Tatăl ei, preotul, a suferit și el mult pentru despărțirea de ea, dar cu nezdruncinată credință în Dumnezeu a adus slavă preasfântului Său nume. Dragostea pentru fiica sa o manifesta prin rugăciuni fierbinți pentru sufletul ei și prin milostenii ascunse. Preotul avea un frate, căpitan de vas, care s-a retras pentru restul vie...

Cum să nu deznădăjduim

Să nu se ajungă niciodată la deznădejde! Dacă omul cade în păcat și se întâmplă de repetă acel păcat, cum se poate mântui? Se ajunge la deznădejde? Nu. Să nu se ajungă niciodată la deznădejde! În rugăciunea a doua de la Sfântul Maslu se spune: Tu ești Cel ce ai zis: De câte ori vei cădea, scoală-te și te vei mântui. Adică niciodată, când ai căzut, să nu te gândești că nu te mai poți ridica. E poruncă! Bineînțeles că asta nu ne îndeamnă să facem păcate. Ci ne îndeamnă să facem bine și să nu deznădăjduim niciodată, când am căzut în vreun păcat. Și la Rugăciune pentru Spovedanie zicem: Tu ești Cel ce ai zis: De șaptezeci de ori câte șapte să iertăm celor ce cad în păcate – adică la infinit. Este o vorbă a părintelui Ioan Negruțiu, de la mănăstirea Timișeni, care o ajuns și pe la mine și...

Spovedania deschide uşa cerului

Omul, deschizându-şi inima sa duhovnicului şi mărturisindu-şi greşelile se smereşte şi astfel deschide uşa cerului, lăsând să coboare din belşug harul lui Dumnezeu, care îl eliberează. Omul, deschizându-şi inima sa duhovnicului şi mărturisindu-şi greşelile se smereşte şi astfel deschide uşa cerului, lăsând să coboare din belşug harul lui Dumnezeu, care îl eliberează. Înainte de mărturisire în capul lui există ceată, vede slab şi îşi justifică greşelile sale. Pentru că atunci când mintea lui este întunecată de păcate, nu vede curat. Prin mărturisire face un „fuuu”, se depărtează ceata şi orizontul se curăţă. De aceea, celor care vin să discutăm o problemă sau să-mi ceară un sfat etc. dacă nu s-au spovedit niciodată, îi trimit mai întâi să se spovedească şi după aceea îi primesc să vorbim. U...

Când refuzăm cuvântul lui Dumnezeu, refuzăm ceea ce ne face să fim oameni adevărați

Dacă citim Scriptura cu sinceritate, putem recunoaşte că nu înţelegem prea bine anumite pasaje. Dacă citim Scriptura cu sinceritate, putem recunoaşte că nu înţelegem prea bine anumite pasaje. Suntem gata să fim de acord cu Dumnezeu fiindcă nu avem niciun interes să-L dezaprobăm. Putem aproba o anumită faptă dumnezeiască sau porunca asta sau cealaltă, fiindcă nu ne priveşte în mod personal; noi nu înţelegem încă faptul că şi una şi cealaltă cer ceva personal de la noi. Alte pasaje ne contrariază. Dacă am avea curaj, I-am spune Domnului: „Nu!”, însă ar trebui să însemnăm cu atenţie acele pasaje. Ele sunt o măsură a distanţei dintre noi şi Dumnezeu și, în plus, ele sunt o măsură a distanţei dintre noi înşine, aşa cum suntem acum, şi sinele nostru definitiv. Evanghelia nu este o succesiune de ...

Cât de pregătiți suntem să-L întâlnim pe Hristos?

Expresia „drepte faceți cărările Domnului” îndeamnă la a fi drepți, să fim sinceri înaintea lui Dumnezeu. Cred că ceea ce trebuie să avem în vedere, împreună cu pocăința, este tocmai cuvântul „pregătiți”. Expresia „drepte faceți cărările Domnului” îndeamnă la a fi drepți, să fim sinceri înaintea lui Dumnezeu. El vrea să intre înlăuntrul nostru. Prin urmare, nu vom găti alte drumuri, alte cărări, ci sufletul nostru. Înlăuntrul lui toate să devină netede. Nu înseamnă nimic altceva decât sinceritate, să devenim sinceri cu Dumnezeu. Îndreptățirile, de genul: „Este greu, nu mai pot, lucrurile nu mai sunt ca altădată!”, sunt minciuni, sunt amăgiri. Înlăuntrul nostru există minciună, ipocrizie și vrem să acoperim realitatea. De vreme ce Domnul a voit să vină pe pământ, înseamnă că lumea, oamenii ...

De la melancolie, la pocăință – drumul vindecării

Mai întâi omul se izbăvește psihic. Mai întâi omul se izbăvește psihic. Însă întrucât acestea se manifestă la nivel duhovnicesc, se izbăvește și duhovnicește. În acest fel i se deschide drumul spre viața duhovnicească. Poate să nu aibă probleme psihologice, ci să fie doar egoist și să aibă alte păcate. Deși este bine din punct de vedere psihologic, este neizbăvit duhovnicește. Celălalt are probleme psihologice, dar dacă are încredere, dintr-o lovitură împușcă doi iepuri. Se izbăvește și duhovnicește, și din perspectiva psihologică. Dacă găsești calea spre Dumnezeu, melancolia se transformă în pocăință. Ai un sentiment cumplit de inferioritate, care nu știi de când începe și ce rădăcini și ramificații are. Sentimentul de inferioritate poate deveni unul de smerenie. Un ascet se poate nevoi a...

Hristos ridică greutatea crucilor întregii lumi

Numai Crucea lui Hristos a fost foarte grea, pentru că El, din dragoste faţă de noi, oamenii, nu a vrut să folosească pentru Sine puterea Sa dumnezeiască. Iată, aşa sunt şi crucile pe care le suferim noi, ca acele cruciuliţe pe care le atârnăm la gât şi ne ocrotesc în viaţa noastră. Crezi că noi ducem vreo cruce mare? Numai Crucea lui Hristos a fost foarte grea, pentru că El, din dragoste faţă de noi, oamenii, nu a vrut să folosească pentru Sine puterea Sa dumnezeiască. Şi în continuare ridică greutatea crucilor întregii lumi şi ne uşurează de durerile încercărilor, cu dumnezeiescul Său ajutor şi cu dulcea Sa mângâiere. (Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul IV. Viața de familie, traducere din limba greacă de Ieroschimonahul Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, Bucure...

X