Sfântul Efrem Katounakiotis a fost ucenic al Sfântului Iosif Isihastul și a moștenit de la acesta asprimea nevoinței, dar și o blândețe neobișnuită. Trăia într-o chilie săracă, cu puține lucruri, dar cu o inimă larg deschisă către cei care veneau la el.
Efrem nu impresiona prin discursuri lungi. Vorbea puțin, calm, iar cuvintele sale aveau puterea de a liniști sufletul. Când cineva venea tulburat, bătrânul nu se grăbea să dea sfaturi. Spunea: „Stai puțin. Lasă harul să vorbească.” După un timp de tăcere și rugăciune, rostea câteva cuvinte care mergeau direct la rădăcina problemei.
De multe ori era încercat de boli și slăbiciuni trupești, dar nu se plângea niciodată. Spunea: „Dacă trupul nu suferă, sufletul nu se curăță.” Răbdarea sa era atât de mare, încât cei care îl vedeau se rușinau de propriile nemulțumiri.
Există mărturii ale monahilor care spun că Efrem avea darul înainte-vederii. Odată, un frate se pregătea să părăsească mănăstirea fără să spună nimănui. Efrem l-a chemat și i-a spus cu blândețe: „Nu pleca. Nu e de la Dumnezeu gândul acesta.” Fratele a rămas, iar mai târziu avea să mulțumească bătrânului pentru că i-a salvat viața duhovnicească.
Efrem insista mereu pe răbdare și nădejde. Spunea: „Dumnezeu nu lucrează în grabă. El lucrează în adânc.” Pentru el, fiecare încercare era o lecție, iar fiecare durere – o chemare la rugăciune mai curată.
A trecut la Domnul în liniște, așa cum a și trăit. Cei care l-au cunoscut spun că întâlnirea cu el lăsa în suflet o pace care dura mult timp. Sfântul Efrem Katounakiotis rămâne dovada că blândețea este o mare putere, iar răbdarea deschide uși pe care forța nu le poate atinge.
