Sfântul Agapie – Luminătorul sufletelor în întuneric

Sfântul Agapie, nevoitorul plin de har

Sfântul Agapie, nevoitorul plin de har, și-a petrecut viața în asceză la Schitul Colciu, aproape de Mănăstirea Vatoped. Rugăciunea lui neîncetată și postirea aspră erau o jertfă vie înaintea lui Dumnezeu, iar sufletul său, curat ca o oglindă, reflecta lumina dumnezeiască. Într-o zi însă, îngăduința proniatoare a Domnului a rânduit o mare încercare pentru robul Său.

O ceată de turci a năvălit

O ceată de turci a năvălit asupra schitului, răspândind teroare. Sfântul Agapie a fost prins și dus în robie. Pentru sufletul său plin de credință, captivitatea a fost o nouă cruce. Doisprezece ani de suferință au urmat, ani în care trupul i-a fost supus asprimii lanțurilor, dar duhul său s-a înălțat neîncetat către Domnul. În temnița întunecată, Sfântul Agapie nu a încetat să se roage pentru mântuirea sa, dar mai ales pentru cei care îl țineau prizonier. Rugăciunea lui era o chemare necontenită: „Doamne, iartă-i, că nu știu ce fac!”

Stăpânul său, un bey turc, îl privea cu nedumerire.

Stăpânul său, un bey turc, îl privea cu nedumerire. Văzuse mulți prizonieri sfărâmați de suferință, dar acest monah creștin părea să radieze o pace inexplicabilă. În el nu găsea ură sau răzvrătire, ci o smerenie care răscolea sufletul celor care se apropiau de el. Fiii bey-ului, însetați de adevăr, au început să-l întrebe despre credința lui, iar Sfântul Agapie le-a vorbit despre Hristos, despre iubirea jertfelnică și despre lumina care biruiește orice întuneric.

După doisprezece ani, Maica Domnului, cea grabnic ajutătoare, s-a arătat stăpânului turc într-un vis minunat, poruncindu-i să-l elibereze pe Agapie. Cuprins de frică sfântă, bey-ul i-a desfăcut lanțurile și l-a lăsat liber. Dar eliberarea lui Agapie nu a fost sfârșitul încercării, ci începutul unei noi lucrări duhovnicești. Întors la Athos, bătrânul său duhovnic l-a mustrat cu asprime, învățându-l că ascultarea este mai mare decât orice dar.

Prin smerenie și ascultare, Agapie s-a întors de bunăvoie la bey, asumându-și crucea unei noi robii. Însă de data aceasta, nu ca un prizonier, ci ca un misionar al lui Hristos. Cuvintele sale, pline de Duh Sfânt, au atins sufletele turcilor. Bey-ul și fiii săi au fost copleșiți de mărturia vieții lui și, călăuziți de harul lui Dumnezeu, au cerut să fie botezați. Ajunși la Sfântul Munte, ei au primit taina Botezului și au fost înveșmântați în hainele albe ale renașterii spirituale.

Sfântul Agapie a devenit astfel un luminător al neamurilor, un vas ales prin care Dumnezeu a lucrat mântuirea. Viețile celor care l-au asuprit au fost schimbate de puterea iubirii creștine, iar lumina care a strălucit în el a devenit călăuză pentru sufletele pierdute. Astfel, viața lui rămâne o mărturie a adevărului că dragostea dumnezeiască nu cunoaște hotare și că „unde s-a înmulțit păcatul, a prisosit harul.”