Mănăstirea Zografu
Mănăstirea Zografu, una dintre cele mai importante mănăstiri din Sfântul Munte Athos, este cunoscută astăzi drept o mănăstire de tradiție bulgărească, deși legăturile sale istorice se extind mult mai departe, către Țările Române și alte țări ortodoxe din Balcani. Deși data exactă a întemeierii mănăstirii nu este certă, tradiția o plasează în jurul anului 890, fiind fondată de trei frați din Ohrida: Moise, Aron și Ioan. Aceștia au ridicat un mic schit care, mai târziu, avea să devină o mănăstire de sine stătătoare, menționată în documente istorice din secolul al XIII-lea.
Un moment semnificativ din istoria mănăstirii s-a petrecut în 1280, când 26 de monahi au fost martirizați pentru refuzul de a accepta unirea cu Roma. Împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul, care susținea această unire, a ordonat să fie arși de vii, iar monahii s-au refugiat într-un turn din mănăstire, fiind acolo sacrificați. Acest eveniment tragic este comemorat anual la Zografu, rămânând un simbol al curajului și fidelității monahilor față de Ortodoxie.
Legăturile cu domnitorii români
Mănăstirea Zografu a avut o legătură strânsă cu domnitorii români de-a lungul secolelor, aceștia oferind sprijin financiar și contribuind la refacerea și întreținerea lăcașului. Alexandru cel Bun a fost primul domnitor care, în 1429, a oferit moșii mănăstirii în Basarabia, iar acest model de sprijin a continuat pe parcursul secolelor. Cel mai Mare binefăcător al mănăstirii a fost Ștefan cel Mare, care în 1466 a oferit Zografului un ajutor anual de 100 de galbeni ungurești și a restaurat clădirile mănăstirii, inclusiv chiliile și trapeza. În semn de mulțumire pentru victoria de la Vaslui din 1475, Ștefan a dăruit mănăstirii o icoană făcătoare de minuni a Sfântului Gheorghe, protectorul Moldovei.
Mănăstirea a continuat să primească sprijin din partea domnitorilor români, inclusiv din partea lui Alexandru Aldea, care în 1433 a oferit un ajutor anual de 3.000 de aspri, și din partea lui Petru Rareș, care, în 1546, a sprijinit restaurarea picturilor mănăstirii.
Un alt episod semnificativ din relația Zografului cu Țările Române a avut loc în 1620, când la mănăstire s-au nevoit doi sfinți români, Sfinții Cosma și Pimen, care au adus o contribuție importantă la viața duhovnicească a locului.
Personalități marcante și stareți români
Cuviosul Pimen, un far luminos al credinței ortodoxe, s-a născut în Sofia, Bulgaria, în ziua binecuvântată a Sfinților Petru și Pavel. Purtând la botez numele de Petru, tânărul a simțit chemarea divină încă din tinerețe și a plecat spre Sfântul Munte Athos. Acolo, la Mănăstirea Zografu, lăcașul bulgar de spiritualitate, a fost tuns monah, primind numele de Pimen și îmbrățișând cu toată ființa calea desăvârșirii duhovnicești.
Dedicat cu o râvnă neobosită postului și rugăciunii, Pimen a devenit preot la doar 30 de ani, iar mai târziu s-a retras în „pustie”, căutând o legătură și mai profundă cu Dumnezeu. La vârsta de 55 de ani, Domnul i-a dat însă o nouă misiune: să se întoarcă în Bulgaria, unde credința creștină suferea sub asuprirea turcească. Animat de dragostea pentru poporul său, Pimen a străbătut țara, întărind credința ortodoxă prin predică și prin puterea minunilor pe care le săvârșea.
Prin mâinile sale sfinte, aproape 300 de biserici și 15 mănăstiri au fost înălțate sau restaurate, iar pereții lor au fost împodobiți cu fresce minunate, pictate chiar de el. A adormit în pace într-una dintre aceste mănăstiri, la Ceremiski, fiind cinstit astăzi ca ocrotitor al pictorilor bulgari. Moștenirea sa spirituală rămâne o mărturie vie a puterii credinței și a harului divin care lucrează prin sufletele celor dăruiți lui Dumnezeu.
În secolul al XIX-lea, mănăstirea Zografu a găzduit una dintre cele mai remarcabile personalități ale monahismului românesc, Cuviosul Părinte Anatolie Tihai. El este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai importanți misionari români, având un rol crucial în creștinarea Japoniei, alături de Sfântul Nicolae Kasatkin. Misiunea lui Anatolie Tihai a fost un moment important nu doar pentru mănăstire, ci și pentru întreaga Biserică Ortodoxă, deschizând calea spre activitățile misionare în Orient.
În secolul XX, Părintele Domestice Trihenea, de origine română, a fost starețul mănăstirii Zografu, consolidând și mai mult legăturile dintre mănăstire și poporul român. Conducerea sa a fost marcată de o perioadă de refacere duhovnicească și materială a mănăstirii, aceasta rămânând un centru important de spiritualitate ortodoxă.
Icoana Făcătoare de Minuni a Sfântului Gheorghe
Cea mai prețioasă comoară a Mănăstirii Zografu este icoana făcătoare de minuni a Sfântului Gheorghe, cunoscută sub numele de „Zoograf”, sau „pictorul”. Conform tradiției, această icoană s-a pictat singură, fiind un dar divin pentru mănăstire. De-a lungul timpului, icoana a fost venerată pentru numeroasele minuni săvârșite în fața ei, atrăgând pelerini din întreaga lume ortodoxă.
Moștenirea culturală și arhitecturală
Mănăstirea Zografu a jucat un rol esențial în păstrarea culturii și tradiției slavone și românești. Biblioteca sa adăpostește documente importante, multe dintre ele emise de domnitorii români, care au sprijinit mănăstirea de-a lungul secolelor. Această bogată arhivă include și acte care atestă donațiile și sprijinul domnitorilor moldoveni și munteni, precum și numeroase manuscrise liturgice valoroase.
Astăzi, Mănăstirea Zografu rămâne un loc de pelerinaj și o importantă vatră de duhovnicească ortodoxă, păstrându-și legăturile istorice cu Bulgaria și alte țări ortodoxe.