Inteligența, religia și prejudecățile

Inteligența nu poate coexista cu religiozitatea

Ideea că inteligența nu poate coexista cu religiozitatea capătă popularitate datorită imaginii bine cunoscute a fanaticului lipsit de rațiune sau a combinației dintre religiozitate și comportamente antisociale (cum ar fi aglomerația și conflictele din timpul pelerinajelor). Dar poate o simplă percepție publică să sprijine o concluzie solidă? În ciuda complexității realității, societatea preferă deseori confortul stereotipurilor în locul analizei nuanțate, care s-ar apropia mai mult de adevăr, dar este adesea umbrită de prejudecăți.

„Relația dintre inteligență și religie este negativă”, afirmă psihologul Miron Zuckerman, de la Universitatea din Rochester, care a analizat 63 de studii. Acesta subliniază că a considera lipsa inteligenței drept o condiție esențială pentru religiozitate este, în sine, o idee greșită. Nu se afirmă că doar oamenii mai puțin inteligenți cred în Dumnezeu, ci că persoanele cu un nivel ridicat de inteligență ar putea simți o nevoie mai mică de a crede. Zuckerman sugerează că oamenii inteligenți își pot satisface anumite nevoi fundamentale, precum stima de sine, apartenența la o comunitate sau sentimentul unui scop, prin alte mijloace decât religia. Totuși, aceste beneficii sunt doar efecte secundare ale credinței, iar în creștinism, relația cu divinitatea este valorizată ca scop în sine, nu ca mijloc pentru obținerea unor avantaje personale.

Lillian Daniel, pastor congregaționalist, observă că ideea conform căreia inteligența predispune la ateism este susținută de presiunea grupurilor, care devine mai evidentă pe măsură ce nivelul educațional crește. „Este una dintre ultimele prejudecăți acceptabile într-un mediu care se mândrește cu deschiderea sa mentală.” Cu toate acestea, realitatea contrazice adesea aceste așteptări.

De exemplu, ipoteza că educația reduce religiozitatea este validată în țările occidentale, dar în Africa, tendința este inversă: persoanele educate sunt mai înclinate să creadă în Dumnezeu. În plus, analiza terorismului religios arată că cei implicați nu sunt oameni needucați și săraci, ci, dimpotrivă, tineri educați, din medii relativ stabile financiar. (În Europa, profilul diferă, dar acest lucru doar subliniază necesitatea de a evita generalizările.)

A analiza realitatea fără nuanțe ne expune ridicolului, indiferent de tabăra din care facem parte. Această concluzie nu provine însă dintr-o dezbatere despre religie, ci dintr-un articol BBC despre cum bolile cu transmitere sexuală ar fi influențat evoluția umană spre abandonarea promiscuității. În introducere, articolul susține că, dintr-o perspectivă evoluționistă, monogamia pare o alegere nefavorabilă. Argumentele invocă biologia reproductivă – disponibilitatea spermei și strategiile de supraviețuire genetică.

Totuși, această logică evoluționistă ridică semne de întrebare prin simplismul său. Este greu de imaginat că strămoșii noștri, considerați mai puțin avansați, ar fi avut o asemenea capacitate de gândire anticipativă încât să trateze fertilitatea ca pe o religie a perpetuării. Ironia este că aceste raționamente, prezentate drept științifice, pot fi la fel de ușor ridiculizate ca orice alt sistem de valori sau credințe. Concluzia rămâne aceeași: suntem grăbiți să ironizăm ceea ce nu înțelegem, uitând că și propriile noastre valori pot fi la fel de ușor de catalogat drept naive sau neinteligente.