Crestinism

Firea adevărată a omului cere nevoință în viața noastră

pregătire duhovnicească

Cum este cu putință ca cineva fără nici o osteneală și fără o pregătire duhovnicească să se apropie și să dobândească mântuitoarea cunoștință a lui Dumnezeu?

„Nu este Împărăția lui Dumnezeu mâncare și băutură, ci dreptate și nevoință cu sfințire” (Triodul, Slava laudelor, Utrenia Duminicii a 5-a din Post)

Dacă orice om ca să învețe meșteșugul lui și să reușească în munca lui cheltuiește timp și osteneală multă, dacă fiecare elev ca să afle câteva cunoștințe folositoare pentru această viață muritoare și trecătoare consacră mulți ani, uneori zeci de ani întregi, cum este cu putință ca cineva fără nici o osteneală și fără o pregătire duhovnicească să se apropie și să dobândească mântuitoarea cunoștință a lui Dumnezeu? Cum, fără rugăciune zilnică, studiu al dumnezeiescului Cuvânt și al cuvântului Sfinților Părinți, care ne tâlcuiesc corect Cuvântul lui Dumnezeu, fără luptă și fără înmulțirea virtuților și nimicirea patimilor, fără post în hrană, în gânduri și obiceiuri, fără participare la Sfintele Taine ale Bisericii, cum este cu putință să simțim marile și minunatele Taine care se săvârșesc în spațiul duhovnicesc al Credinței noastre?

Însăși firea adevărată a omului cere nevoință în viața noastră. Fiindcă cele care domină în viața omenească sunt stricăciunea și moartea și înclinația omului pentru o viață opusă voii lui Dumnezeu, este necesar ca fiecare care vrea să trăiască viața lui corect să lucreze din toate puterile ca să poată, cu ajutorul lui Dumnezeu să se opună acestei puteri contrare a răului, să primească înlăuntrul lui harul necreat al lui Dumnezeu și să devină împreună-cetățean cu sfinții. În această lucrare necesară trebuie nevoință.

Postul, adică depărtarea creștinului de anumite mâncăruri pentru anumite intervale de timp sau zile este impunerea voinței noastre asupra poftei naturale a trupului nostru pentru hrană

Nevoința nu este ceva facultativ sau ceva în plus în viața creștinului. Ea este întrețesută cu adevărul vieții lui, este un instrument necesar pentru a izbuti mântuirea lui. În funcție de cât de mult înțelege fiecare creștin sensul ascezei se arată nivelul stării lui duhovnicești.

De pildă postul, adică depărtarea creștinului de anumite mâncăruri pentru anumite intervale de timp sau zile este impunerea voinței noastre asupra poftei naturale a trupului nostru pentru hrană și în special asupra lăcomiei și plăcerii care însoțesc de obicei această poftă naturală a noastră.

Când cineva reușește, așadar, prin continua nevoință a postului să se impună asupra acestei pofte a lui naturale și să-și supună voința puterii lui raționale și să o cârmuiască așa cum trebuie, fără să fie atras de ea, dacă nu vrea, atunci cel ce luptă astfel în chip asemănător va putea să se impună și asupra celorlalte patimi iraționale chinuitoare care îl chinuie zilnic, cum ar fi, mânia, iubirea de arginți, egoismul, iubirea de slavă, iubirea de plăceri și plăcerile trupului, ura, ținerea de minte a răului, pizma și celelalte. Cel care postește arată că începe să depășească cele pământești și vremelnice și să le dorească pe cele cerești și veșnice.

(Arhimandritul Tihon, Tărâmul celor vii, Sfânta Mănăstire Stavronichita, Sfântul Munte, 1995)

 

Sursa: doxologia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

X