Din cele mai vechi timpuri, omul a fost iubitor și căutător al luminii. Încă din Antichitate, operele poetice, dar și cele filosofice vorbesc despre lupta dintre lumină și întuneric. Lumina solară, mai apoi și cea artificială au fost asociate cu binele, cu fericirea și chiar cu ideea de divinitate. În mod magistral, textul Sfintei Scripturi vorbește despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca fiind „lumina lumii” – „Eu sunt lumina lumii, cel ce vine după Mine nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12).

De la Hristos, „lumina lumii”, la lumina smerită a lumânării, creștinismul a văzut mereu taina întrupării Mântuitorului. În mod practic, cu siguranță Iisus și apoi Sfinții Apostoli au folosit în adunarea euharistică lumânări, pentru ca încăperea să fie luminată. Având în vedere faptul că Cina cea de Taină a avut loc în timpul nopții, alături de primele mese euharistice ale primilor creștini, lumânarea a intrat cu ușurință în cultul liturgic. În secolul al II-lea, în prima descriere a slujbei de seară, ni se vorbește despre faptul că miezul slujbei era constituit de venirea preotului cu o lumânare aprinsă în mijlocul adunării, rostindu-se: „Lumina lui Hristos luminează tuturor”.

În cursul istoriei, lumânarea și lumina ei caldă au ajuns să fie folosite în toate slujbele Sfintei Biserici. Practic, nu există serviciu liturgic care să fie oficiat fără măcar o lumânare aprinsă.

Se aprind lumânări la toate slujbele, de la botez, la cununie, la îngropare, parastase, sfințiri și binecuvântări – lumina lumânării reprezentând lumina cea veșnică și neînserată a Împărăției lui Dumnezeu. Dincolo de practica liturgică, mai există un aspect al aprinderii lumânărilor. Creștinii, încă de la început au aprins lumânări în sens de rugăciune și jertfă – lumânarea mistuindu-se puțin câte puțin, spre slava lui Dumnezeu.

Cultul celor adormiți este legat de aprinderea lumânărilor. După obiceiul încetățenit, celui căruia i se pregătește să treacă în lumea veșniciei i se pune o lumânare în mână, apoi la capul lui se aprind mai multe lumânări în sfeșnic. Prescura și pomelnicul, coliva, colacul și celelalte jertfe dăruite pentru sufletul său, toate se împart cu lumânări aprinse.

Din punct de vedere simbolic, aprindem și împărțim lumânări pentru că acestea reprezintă întruchiparea fizică a rugăciunii noastre pentru sufletul celui adormit întru viața cea veșnică.