Cum să facem o cercetare de sine corectă?

Trebuie să ne cunoaştem păcatele limpede, pe fiecare în parte, socotite şi numărate, ca să zic aşa. Pentru aceasta, iată ce să faci: pune de o parte legea lui Dumnezeu, iar de cealaltă viaţa ta – şi uită-te: în care privinţe se potrivesc şi în care nu?

Ia fie faptele tale şi du-le în faţa legii, ca să vezi dacă sunt legiuite sau nu, fie legea şi uită-te dacă a fost împlinită aşa cum trebuie în viaţa ta sau nu. De pildă, ai fost jignit şi te-ai răzbunat: aşa porunceşte legea creştină? Ai văzut păcătoşenia altora şi ai osândit: aşa spun poruncile lui Hristos să faci? Ai făcut un lucru bun şi te-ai îngâmfat sau ai trâmbiţat înaintea ta: oare este îngăduit unui creştin să facă aşa ceva? Legea porunceşte să mergi la biserică fără lene şi să stai în ea cu evlavie, întru luare-aminte şi rugăciune: oare ai împlinit lucrul acesta? Legea porunceşte să nu pofteşti, să nu te mânii, să nu pizmuieşti, să nu îţi însuşeşti bun străin şi aşa mai departe: oare este purtarea noastră pe potriva acestor porunci?

În acest fel să treci prin legea toată şi prin toată viaţa ta. Dar pentru a nu scăpa din veder

e nici o parte din acestă însemnată lucrare care este cercetarea de sine, e bine să păstrăm în ea o anumită rânduială. Fă-ţi o idee cât mai limpede despre toate îndatoririle noastre faţă de Dumnezeu, faţă de aproapele şi faţă de noi înşine, şi apoi verifică-ţi toată viaţa, cât mai exact şi mai amănunţit, în toate aceste privinţe.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Pregătirea pentru Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie, Editura Sophia, 2002, p. 80)