Prin vederea a ceea ce suntem noi înșine, scăpăm și de vorbire, scăpăm de toate patimile, într-un cuvânt, ne spun Părinții, prin gândul la moarte, prin întoarcerea la noi înșine, acolo vine gândul smerit și, prin acesta, toate celelalte.
Scăpăm de vorbirea deșartă dacă stăm cu gândul la moarte. Așa fac Părinții. „Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi să văd greșalele mele”. De va avea omul darul acesta, de va vedea greșalele lui, el va scăpa de celelalte. Că văzându-și greșalele – ei, Doamne ferește! –, că Dumnezeu ne-o mai dat nădejde, că mulți dintre noi, uitându-ne la greșalele noastre, intrăm în deznădăjduire. Din cauza asta ne ferim să le vedem, că e înfricoșător.
Așa că, prin vederea a ceea ce suntem noi înșine, scăpăm și de vorbire, scăpăm de toate patimile, într-un cuvânt, ne spun Părinții, prin gândul la moarte, prin întoarcerea la noi înșine, acolo vine gândul smerit și, prin acesta, toate celelalte.
(Ieromonah Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2014, pp. 24-25)
Sursa: doxologia.ro
