Cum deosebim harul venit de la Dumnezeu și înșelare de la diavol?

Rezumat:

În această poziţie atât de fină şi de dificilă totodată, între Har şi înşelare, nevoitorul stă cu voinţa neînduplecată şi tare.

Fineţea intervenţiei şi a lucrării Harului este neînţeleasă de om. El simte numai lucrarea lui, aşa cum i-o va arăta el când se va descoperi. Însă prezenţa şi lucrarea celui viclean nu este aceeaşi, deşi acesta nu încetează să se ascundă, să simuleze, să se prefacă şi să înşele cu vicleşug pe cei ce nu au destulă experienţă.

Prezenţa duhului viclean pricinuieşte sufletului frică şi tulburare; vederea lui este înfricoşătoare şi de nesuportat, de aceea este foarte rară. Lucrarea duhului viclean se face de multe ori crezută, pentru că se ascunde în spatele simţurilor şi a minţii şi se prezintă ca o lucrare a Harului, aşa cum spune şi Sfântul Pavel, că „se preface în înger al luminii”. În această poziţie atât de fină şi de dificilă totodată, între Har şi înşelare, nevoitorul stă cu voinţa neînduplecată şi tare, „uitând cele ce sunt în urmă şi tinzând la cele dinainte” şi folosind ca singure şi preaputernice arme lacrimile şi umilinţa, singurele care îi înfricoşează pe vrăjmaşi.

Deodată, vede că apare înaintea lui o ceată mare de monahi aşezaţi în poziţie de luptă

Pururea-pomenitul Stareţ ne spunea că, pe când locuia la Sfântul Vasile, se nevoia cu stăruinţă în linişte şi în rugăciune. Odată, în timp ce se îndulcea de rugăciune, i-a apărut iarăşi o lumină. Atunci a întrerupt contemplarea minţii din adâncul inimii şi s-a întors spre lumina cea suprafirească ce se răspândise peste tot. Deodată, vede că apare înaintea lui o ceată mare de monahi aşezaţi în poziţie de luptă. Iar în faţa lor, la o mică distanţă, erau adunaţi mulţime de negri mânioşi îmbrăcaţi în haine ostăşeşti şi având o înfăţişare înfricoşătoare.

„Atunci am văzut că se apropie de mine un ofiţer înalt şi slăvit, care îmi spune:

– Vrei să intri în prima linie şi să te lupţi?

Eu, care doream asta, m-am bucurat mult şi l-am rugat, dacă se poate, să mă bage acolo. Căci simţeam în sufletul meu multă ură împotriva acelor potrivnici, care mi-am dat seama că erau diavoli. Atunci acel ofiţer m-a luat din linia de luptă în care mă aflam şi, după ce am trecut trei sau patru linii, care semănau a cete de ostaşi, m-a adus în prima linie, unde mai erau încă unul sau doi. M-a privit, mi-a zâmbit şi mi-a zis:

– Pe cel care vrea să se lupte bărbăteşte cu aceşti întunecaţi nu-l voi împiedica, ci-l voi ajuta.

Când mi-am revenit din această vedenie, n-am întârziat să înţeleg sensul ei şi mi-am zis: «Smerite Iosife, pregăteşte-te să împlineşti făgăduinţele tale!». Şi într-adevăr, ispitele n-au întârziat să se mărească”.

(Monahul Iosif Vatopedinul, Cuviosul Iosif Isihastul: nevoințe, experiențe, învățături, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2009, pp. 50-51)

 

Sursa: doxologia.ro