Dacă citim Scriptura cu sinceritate, putem recunoaşte că nu înţelegem prea bine anumite pasaje. Suntem gata să fim de acord cu Dumnezeu fiindcă nu avem niciun interes să-L dezaprobăm. Putem aproba o anumită faptă dumnezeiască sau porunca asta sau cealaltă, fiindcă nu ne priveşte în mod personal; noi nu înţelegem încă faptul că şi una şi cealaltă cer ceva personal de la noi.

Alte pasaje ne contrariază. Dacă am avea curaj, I-am spune Domnului: „Nu!”, însă ar trebui să însemnăm cu atenţie acele pasaje. Ele sunt o măsură a distanţei dintre noi şi Dumnezeu și, în plus, ele sunt o măsură a distanţei dintre noi înşine, aşa cum suntem acum, şi sinele nostru definitiv.

Evanghelia nu este o succesiune de porunci externe, ci ea este o întreagă galerie de portrete lăuntrice. Şi, de fiecare dată când zicem „Nu!” Evangheliei, noi refuzăm să fim o persoană în adevăratul sens al cuvântului.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Rugăciunea care aduce roade, Editura Doxologia, 2014, pp. 33-34)