Ca ghid, sunt lucruri pe care nu le pot explica doar profesional. Nu este vorba doar despre organizare, traseu, program, mănăstiri sau informații. Toate acestea sunt importante, dar nu ele rămân cel mai adânc în suflet.

Ceea ce mă atinge cel mai mult este întâlnirea cu pelerinii.

Îmi este drag de ei pentru că văd în fiecare o osteneală sinceră. Văd oameni care nu vin doar să bifeze un loc sfânt, nu vin doar pentru fotografii sau pentru o experiență diferită. Mulți vin cu o luptă în ei. Vin cu întrebări, cu dureri, cu mulțumiri, cu nădejdi, cu gânduri pe care uneori nici nu le spun cu voce tare.

Și totuși, se vede ceva în felul lor de a merge, de a asculta, de a se închina, de a tăcea. Se vede dorința de a rămâne aproape de Hristos.

Pentru mine, asta este una dintre cele mai mari bucurii ale acestui drum: să văd că, în mijlocul unei lumi care obosește omul și îl împrăștie în toate părțile, încă există oameni care caută liniștea, rugăciunea și apropierea de Dumnezeu.

Un pelerin nu vine niciodată singur. Chiar dacă ajunge singur într-un grup, el aduce cu el o întreagă poveste. Aduce familia lui, frământările lui, părinții, copiii, neputințele, mulțumirile, dorințele și toate lucrurile pe care le poartă în inimă. De multe ori, nu trebuie să spună prea mult. Pelerinajul le scoate singur la lumină.

Astăzi, când Biserica prăznuiește Pogorârea Sfântului Duh, Cincizecimea sau Rusaliile, gândul merge firesc spre această lucrare tainică din om. Duhul Sfânt este Cel care întărește, luminează și mângâie. El este Cel care dă putere omului să meargă mai departe, să nu se piardă, să nu se răcească, să nu renunțe la Hristos.

Calendarul ortodox al zilei ne amintește și de Sfântul Apostol Ermie, iar citirile rânduite din Faptele Apostolilor și din Evanghelia după Ioan vorbesc despre lumină, mărturisire și lucrarea lui Dumnezeu în oameni. Nu cred că este întâmplător să te gândești, într-o astfel de zi, la pelerini. Pentru că și ei sunt oameni aflați pe drum. Nu doar pe un drum de piatră, de munte sau de mare, ci pe un drum interior.

Ca ghid, mă bucur când văd un om care ascultă cu atenție. Mă bucur când văd o închinare făcută cu evlavie. Mă bucur când cineva tace într-un loc sfânt nu pentru că nu are ce spune, ci pentru că simte că uneori tăcerea spune mai mult decât vorbele.

Acolo se vede adevăratul pelerinaj.

Nu în câți kilometri s-au parcurs. Nu în câte locuri s-au vizitat. Nu în câte fotografii s-au făcut. Ci în ce se schimbă, măcar puțin, în inima omului.

De aceea îmi sunt dragi pelerinii. Pentru că văd în ei o luptă frumoasă. Văd oameni care încă vor să creadă curat. Oameni care încă vor să se roage. Oameni care, chiar dacă sunt obosiți, apăsați sau încercați, nu vor să rupă legătura cu Hristos.

Și cred că asta este mare lucru.

Să rămâi iubitor de Hristos nu este întotdeauna ușor. Cere răbdare, cere smerenie, cere întoarcere, cere începuturi repetate. Dar când vezi oameni care își doresc asta, înțelegi că pelerinajul nu este doar o călătorie. Este o lucrare.

Iar eu, ca ghid, am bucuria să fiu martor la această lucrare.

Nu conduc doar oameni spre locuri sfinte. Merg, pentru câteva zile, alături de oameni care caută ceva mai adânc. Și pentru asta sunt recunoscător.

Dumnezeu să le dea tuturor pelerinilor inimă bună, credință vie și puterea de a se întoarce acasă nu doar cu amintiri, ci cu mai multă pace, mai multă lumină și mai mult drag de Hristos.