Crestinism

Bucuria de a fi creştin

Bucuria de a fi creştin

Cum aş arăta eu cu mocirla în urma mea, cu viaţa mea irosită şi făcută albie de porci? De n-aş fi creştin!

Iată însă că sunt. Clopotele acum şi pe mine mă cheamă prietenos, familiar. Creştinismul mă păstrează cu ceva tineresc în mine şi neplictisit, nedezamăgit, nescârbit, nesupărat.

Prezenţei veşnic proaspete a lui Hristos îi datorez să nu dospesc şi fermentez în supărarea pe alţii şi pe mine. Acesta-i norocul meu, nefiresc, negândit: să-mi fie dat să cred în Dumnezeu şi în Hristos, cunoscând de altfel ce a spus Unamuno: să crezi în Dumnezeu înseamnă să doreşti ca El să existe şi în plus să te porţi ca şi cum ar exista.

Numai creştin fiind mă vizitează  în pofida oricărei raţiuni  fericirea, ciudat ghelir (n.r. câștig obținut prin muncă). Numai datorită creştinismului nu umblu crispat, jignit, pe străzile diurne, nocturne ale oraşului  spaţiu proustian descompus de timp , şi nu ajung să fiu şi eu  cum spune Francois Mauriac în Destine  unul din acele cadavre pe care le poartă, vii, apa curgătoare a vieţii, şi să nu mă număr printre cei ce încă n-au înţeles  Fapte 20, 35 – că mai fericit este a da decât a lua.

(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 412)

Sursa: doxologia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

X