Blog - Pagina 3 din 23 - Pelerinaj Athos

Diavolul se mulțumește chiar și numai cu un fir de păr, dacă-i dai din tine, că prin asta stăpânește tot

 Diavolul este un tolerat. Omul are mult mai multă putere decât el!  Cum să ne împotrivim ispitelor de la diavoli?   Diavolul atacă permanent. Cum zice Mântuitorul: Stă ca un leu, căutând pe cine să înghită. Atacă permanent. Diavolul nu este o putere. Diavolul este un tolerat. Omul are mult mai multă putere decât el, pentru că e botezat și are harul și puterea lui Dumnezeu asupra lui. În plus, față de multe alte lucruri, omul are înger păzitor, care știe și cunoaște toată lucrarea diavolului asupra omului. Dar nu poate determina îngerul păzitor mântuirea omului fără om.  Ca să vorbim militărește, ei sunt în ceartă permanentă. Căci, dacă e duhul răului și duhul binelui, e întotdeauna o contradicție între extreme. E o ceartă permanentă, dar biruie acela de partea căruia este omul. Adică tu, ...

Fără icoană nu există Ortodoxie

  Ce înseamnă de fapt atunci când ne închinăm la icoane? ”Icoana are valoare numai pentru cine o vede”   Vorbiţi-ne, vă rugăm, despre icoane şi despre rolul lor în Biserica Ortodoxă.   Eu sunt într-o biserică plină cu icoane. Nu există Ortodoxie fără icoane şi nu există Ortodoxie fără cultul icoanelor. Cineva ar putea zice că icoanele sunt doar nişte imagini care creează o atmosferă. Este adevărat acest lucru, însă icoanele nu reprezintă numai atât. Icoana este o prezenţă harică, o prezenţă a acelor înfăţişări pe icoană: ea ne pune în legătură cu persoana care este în icoană. De aceea, în Ortodoxie există o cinstire a icoanelor în legătură cu cinstirea persoanelor de pe icoane.   La slujbă noi zicem, în faţa icoanei Domnului Hristos: „Prea Curatului Tău chip (vorbim cu Domnul I...

Cel ce se roagă fără atenţie, nu va primi răsplată

  „Un cuvânt vrednic de a fi reținut și urmat este acela că «rugându-te, înveți să te rogi». Numai rugându-te mereu, poți înainta în rugăciune” , acesta este un cuvânt de folos al părintelui Teofil Părăian.   Înfăptuind, păstrează, omule! Adică, rugându-te cu atenţie, păzeşte-te cu mare băgare de seamă, ca să te rogi în psalmi şi rugăciuni cu frică, bucurie, sârguinţă fierbinte şi închinăune adâncă icoanei Dumnezeieşti.   Fiindcă în pslami găseşti şi învăţătură, şi rugăciune. Nu pronunţa numai cu vârful limbii, dar roagă-te din toată inima; uneşte împreună şi trupul, şi sufletul, şi mintea. Dacă cineva s-a trudit fără înţelepciune, adică fără să fie atent la sine însuşi, acela nu va avea răsplată de la Dumnezeu ba chiar îl și va mânia.   După cum este cu neputinţă să umpli cu apă un ...

Viața noastră înflorește, atunci când o ancorăm în Dumnezeu

Unde şi când lipseşte credinţa în Dumnezeu, toate se clatină; unde şi când puterea credinţei în Dumnezeu lucrează prin virtutea iubirii, acolo toate cresc, înfloresc şi rodesc. Un suflet înarmat cu credinţa în Dumnezeu este un nebiruit; nu-l pot înfrânge nici furiile persecuţiilor, nici ceaţa îndoielilor, nici cursele ispitelor şi nici vânturile necredinţei. Credinciosul este un om de model, o personalitate de caracter, iubită, respectată şi temută. De aceea, nu e de mirare că înţelepţii omenirii au avut cuvinte dintre cele mai alese atât pentru credinţa în Dumnezeu, cât şi faţă de credincioşi. Dar valoarea credinţei în Dumnezeu se judecă mai ales după foloasele şi binefacerile ei practice. Credinţa mântuieşte, aşa spune şi aşa crede toată lumea. Societatea care se compune din oameni credi...

Un creștin adevărat este dator să arate blândeţe faţă de toţi oamenii

Omul devine cu adevărat blând şi smerit atunci când el îşi îndreaptă adâncul inimii către Domnul Iisus Hristos. Doar cel ce este blând şi smerit cu inima poate linişti inimile crude, pline de tulburare: numai cel blând cu inima poate smeri sufletele mândre şi trufaşe. A arăta „blândeţe faţă de toţi oamenii este obligaţia fiecărui creştin adevărat” (Tit 3, 2). Dar omul devine cu adevărat blând şi smerit atunci când el îşi îndreaptă adâncul inimii către Domnul Iisus Hristos, El fiind singurul cu adevărat „blând şi smerit cu inima” (Matei 11, 29). Sufletul oamenilor trebuie îmblânzit cu blândeţea lui Hristos. Orice om trebuie să înveţe să se roage aşa: „Blândule şi bunule Doamne, linişteşte-mi sufletul meu tulburat!” Domnul Iisus Hristos S-a smerit pe sine cu cea mai mare umilinţă. El S-a înt...

Voia lui Dumnezeu

Oare care este voia lui Dumnezeu? Eu nu știu care este voia lui Dumnezeu, dar El știe și ce face Dumnezeu, este bun făcut. Un om evlavios avea obiceiul a zice la orice întâmplare: „E bine așa”. Odată trebuia să plece într-o afacere urgentă în Anglia. Când voi să se urce pe vapor, alunecă și-și frânse un picior. Vaporul plecă fără el. La compătimirile prietenilor el răspunse: „E bine așa”. Atunci prietenii se supărară și-l întrebară indignați, „cum poate fi bine cu un picior frânt și cu călătoria amânată”. El răspunse: „Eu nu știu care este voia lui Dumnezeu, dar El știe și ce face Dumnezeu, este bun făcut.”. Peste vreo câteva zile prietenii îi aduseră vestea că vaporul cu care trebuia el să plece, s-a scufundat. „Ei”, replică bunul creștin, „așa-i că ceea ce face Dumnezeu este bun făcut”. ...

Scrisoare către o femeie cultivată pe care lumea o batjocorește fiindcă merge la biserică

Să ştii că cei ce ne chinuie prin batjocură, tocmai aceştia sunt vrăjmaşii noştri. Şi la ei s-a gândit Domnul când a poruncit: iubiţi pe vrăjmaşii voştri. La batjocură să răspunzi prin zâmbet. Batjocura lor vine din răutatea inimii; zâmbetul tău să fie lipsit de răutate. Neştiinţei i se potriveşte batjocura, iar cunoaşterii, zâmbetul. Prin zeflemeaua lor, ei fac să crească preţul rugăciunii tale înaintea Veşnicului Judecător: fiindcă lui Dumnezeu cea mai dragă îi este rugăciunea sufletului curajos care-i înconjurat de săgeţile răutăţii, urii, ticăloşiei şi batjocurii. Toate săgeţile acestea sunt boante la vârf şi ascuţite la coadă, aşa încât sărind înapoi din tine pricinuiesc răni înşişi săgetătorilor. Soţia împăratului David, Mihala, şi-a bătut joc de o rugăciune însufleţită a bărbatului ...

Nu sunt cel ce par a fi: Doamne, tămăduiește-mă!

Cele ascunse ale mele nu sunt ca cele din afară; vorbesc despre despătimire, dar mă gândesc zi și noapte la patimi de rușine; am neprihănirea pe limbă, dar în cuget mă îndeletnicesc cu netrebnicii. Vai mie, ce osândă mă așteaptă și de ce rușine sunt vrednic! Cele ascunse ale mele nu sunt ca cele din afară; vorbesc despre despătimire, dar mă gândesc zi și noapte la patimi de rușine; am neprihănirea pe limbă, dar în cuget mă îndeletnicesc cu netrebnicii. Vai, ce încercare mă așteaptă! Cu adevărat, port chipul cucerniciei, însă nu și puterea ei. Cu ce obraz mă voi apropia de Domnul Dumnezeu, Care știe tainele inimii mele, fiind vinovat de atare netrebnicie? Stând la rugăciune, mă tem că se va pogorî foc din cer și mă va mistui cum i-a mistuit foc de la Domnul pe cei ce oarecând au ars în pust...

Drumul de la suferință la bucurie

Domnul a spus: „Cine vrea să vină după Mine să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie”. Încotro să meargă? La început, prin suferinţe, aşa cum a suferit şi Hristos, iar apoi va merge cu Hristos şi în Împărăţia Cerească. Iată cele două căi care stau înaintea oamenilor. În faţa noastră stă Crucea Domnului, cea de viaţă dătătoare. Domnul a spus: „Cine vrea să vină după Mine să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie”. Încotro să meargă? La început, prin suferinţe, aşa cum a suferit şi Hristos, iar apoi va merge cu Hristos şi în Împărăţia Cerească, unde Domnul Iisus Hristos stă pe Tronul Său. Nu este altă cale, decât să mergem pe urmele Domnului. Şi tâlharul spânzurat în partea dreaptă L-a cunoscut pe Dumnezeu şi L-a urmat cu sufletul. Desigur, nu putea atunci să se transforme printr-un miracol, nu este ne...

Povestea spicelor de grâu

Capul prea sus înălţat, nu-i cu roade încărcat. Un ţăran se duse la câmp cu fiul său mititel, Gavriil, ca să vadă dacă s-a copt grâul îndeajuns. „Uite tată!” – zise băiatul neumblat – unele spice, ce sus îşi ţin capetele. Astea se vede că sunt de soi mai ales. Cele care se pleacă aşa tare pe lângă acestea, sunt de bună seamă cu mult mai rele şi mai de rând”. Tatăl copilului rupse atunci câteva spice şi-i zise: „Nepriceputule copil, ia vezi spicul acesta care îşi ridică sus capul, e numai praf şi goliciune; iar spicul acesta care se pleacă cu atâta sfială e plin de cele mai frumoase grăunţe. Capul prea sus înălţat, nu-i cu roade încărcat. (Protos. Nicodim Măndiţă, Luxul şi împodobirile ruinează sufletul, Editura Agapis, 2011, p. 1)   Sursa: doxologia.ro

Chemarea de la Dumnezeu

De altfel chemarea lui Dumnezeu se primeşte prin rugăciu­ne, în clipa când simţi această chemare, trebuie conti­nuată rugăciunea până când devine clară, până când o confirmă într-un fel.   Părinte Rafail, vorbiţi-ne despre călugăr! Cine poate fi călugăr? Ce se întîmplă în clipa în care simţi chemarea spre călugărie? Rămînerea în lume nu este mai folositoare, pentru că în mănăstire ce poţi face bun pentru ceilalţi? Oare poţi să fii călugăr şi în lume? S-ar părea că lumea nu-ţi dă această posibilitate.   Aş începe prin a spune că nu chemarea lui Dumnezeu dezbină lumea. Dacă eu îmi găsesc menirea, dacă aud chemarea lui Dumnezeu, orişicare ar fi ea, o să fie bine pentru mine şi pentru toţi, ori vădit, ori nevădit. Nevăditul este mai ales rugăciunea, care este o energie ce umple lumea...

Adevărata frică de Dumnezeu – frica de a fi nevrednici de frumuseţea aceasta nespusă

Ce este frica de Dumnezeu? să cereţi lui Dumnezeu să v-o arate şi să v-o dezvăluie, să o trăiţi în sufletele voastre, în inimile voastre, în oasele voastre, în cărnurile voastre, că este reală, şi dacă nu e reală, nici nu avem nevoie de ea. Dacă vine harul acesta la începutul vieţii, se pierde – fiindcă omul nu ştie să trăiască fără păcat, şi nu ştie să nu-l piardă. Dar dacă continuă educaţia sfântă a omului, revine harul. Dar totuşi sufletul îl simte de aşa o gingăşie, încât te apucă o groază cum să nu-l pierzi. Şi frica aceea care merge până la groază, aceea este frica lui Dumnezeu. Aceea este, dacă vreţi,frica de Dumnezeu, frica să nu-L pierzi pe Dumnezeu, Cel ce te-a făcut. Este deja „în sămânţă” dragostea lui Dumnezeu, dragostea de Dumnezeu, dragoste care, în nedesăvârşirea noastră, î...

X